joi, 31 decembrie 2009
O biblioteca, un loc unde timpul capata o alta dimensiune, un spatiu ce gazduieste obiecte inerte, ce isi capata sensul doar in momentul cand sunt deschise. Lumile ascunse in ele se impletesc cu a nostra, personajele ce populeaza paginile cartilor devin modele sau oglinzi ale oamenilor, amintirile lor parte din amintirile noastre. Cand cineva intra intr-o biblioteca, el cauta de obicei ceva. O idee care sa-l inspire, o poveste care sa-l incante, o relatare istorica sau pur si simplu un loc de reculegere si sfarseste prin a se gasi pe el insusi. In spatele fiecarei carti exista un om, fiecare a fost gandita de cineva , caruia i-a trebuit poate o viata intreaga pentru a incredinta foii de hartie gandurile sale. Prin cartea rapita dinte suratele sale, ma conectez la trairile zamislitorului ei, stiind ca ele nu ma vor parasi niciodata, pentru ca intre carte si cititor exista o interactiune de lunga durata, devenind uneori chiar permanenta. Pentru cei mai multi dintre noi cartile constituie, de fapt, un necesar combustibil al vietii. Fiecare carte poarta cu sine dovada existentei creatorului ei si, in acelasi timp, dovada triumfului vesniciei asupra efemerului.
duminică, 27 decembrie 2009
Frumusete ENAFALINAD
Linii si puncte ce se metamorfozeaza in forme elegante si suparator de sensibile.Aceasta unica sensibilitate strapunge,taie si ucide orice gand ortodox,ducand spre meleagurile perversitatilor.
Incepe cu mirificul celor doua puncte de pe cercul dumnezeiesc,puncte ce tradeaza tot timpul interiorul,puncte ce spun tot timpul adevarul facand uneori creatia sa planga.Acelasi cerc dumneziesc este mangaiat de dealuri rosioare parca prea greu de atins si de un munte care la o usoara atingere provoaca atata durere...
Cercul este parasit anevoios de stativul pentru sirurile nesfarsite de margaritare.Pana aici este frumoasa si creatia,diferenta este facuta de puternicul inexistent din mijloc,redat prin linii ce se curbeaza parca dupa conturul perfectiunii.Gemenii isi fac prezenta undeva prin Eden,hiperbolizand,dandu-i un aer mistic frumusetii.Campia sub care fructul o sa creasca seamana parca cu largul marii,sfarsindu-se undeva in marginile necunoscutului.
Desi orice sfarsit al frumosului creeaza pace si o oarecare tristete,de data asta acesta, sfarsitul multiplica senzatia placutului si a placerii prin frumoasele extensiuni.Fierbinti,moi,crude si iubite,stau si asteapta...
Incepe cu mirificul celor doua puncte de pe cercul dumnezeiesc,puncte ce tradeaza tot timpul interiorul,puncte ce spun tot timpul adevarul facand uneori creatia sa planga.Acelasi cerc dumneziesc este mangaiat de dealuri rosioare parca prea greu de atins si de un munte care la o usoara atingere provoaca atata durere...
Cercul este parasit anevoios de stativul pentru sirurile nesfarsite de margaritare.Pana aici este frumoasa si creatia,diferenta este facuta de puternicul inexistent din mijloc,redat prin linii ce se curbeaza parca dupa conturul perfectiunii.Gemenii isi fac prezenta undeva prin Eden,hiperbolizand,dandu-i un aer mistic frumusetii.Campia sub care fructul o sa creasca seamana parca cu largul marii,sfarsindu-se undeva in marginile necunoscutului.
Desi orice sfarsit al frumosului creeaza pace si o oarecare tristete,de data asta acesta, sfarsitul multiplica senzatia placutului si a placerii prin frumoasele extensiuni.Fierbinti,moi,crude si iubite,stau si asteapta...
duminică, 20 decembrie 2009
Alb sau negru?
Nu cred ca exista bine sau rau in stare pura. Nu pe Pamant. Oamenii nu pot fi in totalitate buni sau in totalitate rai, suntem un amestec de pacate si miracole. Dintr-o persoana ne putem face un dusman sau un prieten, totul depinde doar de partea pe care reusim sa o activam, daca trezim latura sa buna sau nu.
joi, 17 decembrie 2009
Puterea sentimentului
Animalul este treaz.Este inauntrul nostru, adanc infiripat si va ramane pana la ultima suflare. Ne este alaturi orice ar fi, daca dorim sau nu, il acceptam sau incercam sa-l stopam. El face parte din teritoriul de neatins al sufletului. Sentimentul, un simplu cuvant cu multe intelesuri. Nimic nu-i poate da o definitie , dar universul l-a creat si numai el il poate anihila. O arma indreptata spre noi sau spre exterior. Un atelier al creatiei sau al distrugerii. Tot ce atinge este insufletit sau adus la tacere. Un proces mai durabil si mai complex decat omul insusi. A captat puterea pe care natura in evolutia ei a strans-o. Aceasta putere a fost modificata prin intermediul unor procese care implica atitudinea omului fata de realitate. Sentimentul este un sac fara fund. Ca un aparat ajuns in varful piramidei, ce nu poate fi perfectionat, care masoara undele atat din interior cat si din exterior care apoi sunt transfigurate si redirectionate printr-o masina care nu are niciun scop, nicio legatura cu intelegerea omului. Ce ne-am face fara ea? Cine ar mai da o tinta vietii si ce ne-ar mai departaja de lumea robotica bazata pe legi stricte? Nu ea ne impinge de la spate din existenta pe care creierul nostru n-o poate pricepe? Este simplu si totusi complicat. Fara o interdependenta intre suflet si gandire fiinta noastra nu poate exista. Doua jumatati simetrice, dar care se contrazic aproape intotdeauna, una incercand sa o stapaneasca pe cealalta, un razboi fara sfarsit in care este pus la bataie omul. Un premiu ridicol. Au fost puse in acelasi loc forte opuse care pot conduce spre un echilibru feeric cu diferite sensuri si nivele. Nimeni nu gandeste si nici nu simte la fel ca celalalt, dar minunea unei idei insufletite de sentimente se poate manifesta la toti conducand spre o viata in care intelesul adevarat al universului n-i se deschide. Dar calea intunecata este si mai accesibila: sa nu actionam pe baza unor sentimente daunatoare. Atunci noi vom fi cuprinsi de o ceata din ce in ce mai densa care va strabate prin orice punem mana. Este o joaca cu focul in care inteligenta nu are nimic de spus. Cu totii am inceput prin a tine in mana un diamant privit cu ochi de orb. Vom ajunge sa traim doar cum vom vrea. Frumusetea este ca fericirea adevarata este aleasa in interiorul sufletului, neatins de influentele exterioare. Suntem ca un pictor care are ideea in cap, un creion si o foaie alba.
Cred ca toti avem la inceput o conceptie despre cum am vrea sa traim viata , oricat de bruta si neslefuita ar fi. Acest scop ia forma in majoritatea cazurilor cu timpul, dupa ce ne formam personalitatea si acumulam anumite experiente. Aceasta reflectie rezulta din dorinta de a fi fericiti, de a trai cat mai bine. Nu cred ca cineva si-ar dori contratriu, cel putin in primele etape ale existentei. Dar de putine ori ideea este dusa pana la capat in forma ei initiala pentru ca pe parcursul drumului liniar pe care am vrea sa-l urmam se interpun anumite variabile care conduc spre cu totul alt rezultat. Cred ca atunci cand spui ca esti implinit ai indeplinit o mare parte din ceea ce inseamna existenta pe acest pamant si cartea vietii este aproape de sfarsit. Important este sa nu schimbi semnificatia simpla a fericirii si sa o transformi intr-o iluzie care sa se interpuna cu cealalta extrema a sentimentelor. Cei care inteleg acest lucru si-l aplica corect ajung la ideal care are aceeasi semnificatie la baza pentru fiecare dintre ei indiferent de mijloacele folosite, bineinteles care apartin unor norme morale.
De multe ori ma intreb cum ar fi fost daca m-as fi nascut intr-un trib din Africa, Amazon sau din alta parte. Nu ar fi fost mai benefica o viata linistita (departe de gandurile dezastruase care ne macina in fiecare clipa) care sa faca importanta fiecare clipa, in care toti sunt uniti si au un rol care ajuta la consolidarea unui grup unitar, fara nicio conexiune cu lumea moderna? In aceasta picatura din ocean este mai presus binele tribului decat cel al individului, spre deosebire de ura si egoismul in care ne sufocam cu totii in aceasta dorinta de evolutie rapida din lumea de azi.
Cred ca toti avem la inceput o conceptie despre cum am vrea sa traim viata , oricat de bruta si neslefuita ar fi. Acest scop ia forma in majoritatea cazurilor cu timpul, dupa ce ne formam personalitatea si acumulam anumite experiente. Aceasta reflectie rezulta din dorinta de a fi fericiti, de a trai cat mai bine. Nu cred ca cineva si-ar dori contratriu, cel putin in primele etape ale existentei. Dar de putine ori ideea este dusa pana la capat in forma ei initiala pentru ca pe parcursul drumului liniar pe care am vrea sa-l urmam se interpun anumite variabile care conduc spre cu totul alt rezultat. Cred ca atunci cand spui ca esti implinit ai indeplinit o mare parte din ceea ce inseamna existenta pe acest pamant si cartea vietii este aproape de sfarsit. Important este sa nu schimbi semnificatia simpla a fericirii si sa o transformi intr-o iluzie care sa se interpuna cu cealalta extrema a sentimentelor. Cei care inteleg acest lucru si-l aplica corect ajung la ideal care are aceeasi semnificatie la baza pentru fiecare dintre ei indiferent de mijloacele folosite, bineinteles care apartin unor norme morale.
De multe ori ma intreb cum ar fi fost daca m-as fi nascut intr-un trib din Africa, Amazon sau din alta parte. Nu ar fi fost mai benefica o viata linistita (departe de gandurile dezastruase care ne macina in fiecare clipa) care sa faca importanta fiecare clipa, in care toti sunt uniti si au un rol care ajuta la consolidarea unui grup unitar, fara nicio conexiune cu lumea moderna? In aceasta picatura din ocean este mai presus binele tribului decat cel al individului, spre deosebire de ura si egoismul in care ne sufocam cu totii in aceasta dorinta de evolutie rapida din lumea de azi.
duminică, 13 decembrie 2009
De acuma eu creez
“Saracule omulet cu aspiratii inalte. Stau aici sus si te privesc cu compasiune, ba chiar cu mila. Vad cum te chinui sa descoperi de ce te-am trimis acolo, cum te-am trimis acolo. Ba acuma chiar vad ca vrei sa ajungi la Mine si sa Ma dai jos de pe tronul Meu imens de unde stapanesc totul. Ma amuzi. Te chinui degeaba. Chiar nu vezi? Cu cat te chinui mai mult cu atat esti mai nefericit. Eu te-am trimis acolo sa ai grija de gradina Mea, sa te bucuri cand iti cade un mar in cap, sa te gandesti cum sa te adapostesti cand se aduna norii si tu ce faci? Vrei sa stii cum de a ajuns sa fie marul acolo? De ce a cazut spre pamant? De ce cade apa din cer? Asta-I problema ta? In loc sa respiri aer curat si sa te bucuri ca iti inunda plamanii tu te gandesti din ce e format acel aer si unde anume ajunge in plamani, de ce ajunge acolo si unde se duce mai departe? Saracutule, ma distrezi. Tot acolo vei sta…acelasi aer il vei respira, chiar daca stii de ce….acelasi soare se va ridica deasupra capului tau chiar dac stii de ce….aceeasi apa va cadea din cer chiar daca stii de ce. De ce vrei sa stii? Nu ai fi fost mai fericit daca nu stiai? Si nu te opresti aici….mergi cat mai departe. Stau si ma gandesc cum vei rezista daca vei gasi “cheia de argint”? Cum vei indura dezintegrarea materiala de dincolo de poarta ei? Iti vei dezlantui povara asta pe suflet….nu iti era mai bine ca un gradinar prost ce te-am facut Eu? Eh, nu pot decat sa Ma amuz.”
Sa inteleg ca asta gandeai cand eram acolo jos. Trebuia sa Te gandesti ca mai devreme sau mai tarziu tot ma voi infatisa la usa si-Ti voi cere socoteala.
Sa inteleg ca asta gandeai cand eram acolo jos. Trebuia sa Te gandesti ca mai devreme sau mai tarziu tot ma voi infatisa la usa si-Ti voi cere socoteala.
joi, 3 decembrie 2009
Un exercitiu de imaginatie
Personalitatea fiecaruia dintre noi este cladita pe opinia despre lumea inconjuratoare si relatia noastra cu aceasta. Cred ca sunt lucruri simple dupa care poti sa te orientezi in formarea unei pareri despre o persoana. Pentru a ne cunoaste mai bine v-as ruga sa raspundeti la urmatoarea intrebare: Ce anume dispretuiesti? Asa poti fi cunoscut cu adevarat.
miercuri, 2 decembrie 2009
Prea tarziu...
Viata de zi cu zi ne cere implicarea activa si emotionala. Problemele marunte ne invaluie si ne degradeaza mecanismul interior cu privire la adevaratele trairi, viata devenind un simplu cuvant lipsit de intelesurile sanatoase.
Existenta devine o unealta monotona desprinsa din incapabilitatea de a masura obiectiv sansa care ne-a fost oferita. Fiintele robotice care am devenit privesc mai mult cu o minte bolnavicioasa, cu un caracter sobru, de mormant, universul alaturi de care traim, iar strigarile sufletului se aud din ce in ce mai putin. Aceste strigate se ascund rusinate in lumea pe care am modificat-o in mod bizar, specific doar speciei noastre. Nu reusim sa mai invatam din exterior. Suntem o farama de istorie care incearca sa transforme lumea potrivit unor norme fara importanta asupra evolutiei constante si bine calculate in timp si spatiu.
Am pornit bine si vom termina prost.Pe acest drum anevoios am uitat sa ne bucuram sincer de sansa unica pe care nu o meritam. Cate ne-au fost oferite...Nu stim sa profitam!Ne-am pierdut caracterul uman si asta este cel mai dureros.Trairile simple, pline de entuziasm sunt cele care ne-au impins de la spate, dar odata cu "progresul" ne-am debarasat de ele. Ideea de viata care ne-a calauzit ca un prieten a fost astupata sub picioarele grele ale atator conceptii gresite rezultate din subiecte fara noima, dorinta de inavutire si de putere. Statutul de oameni a ramas in spate, iar noi coboram asemenea unui tren care transporta vina noastra de a nu valorifica posibilitatile infinite care ne sunt la indemana, pe o panta descendenta pana va fi prea tarziu.
Vom realiza vreodata ce am ajuns, ne vom trezi din acest cosmar? Va mai incolti speranta la un viitor demn sau masina infernala pe care am pus-o in miscare se va opri odata ce universul ne va respinge, omul nemaifiind compatibil cu acesta?
Existenta devine o unealta monotona desprinsa din incapabilitatea de a masura obiectiv sansa care ne-a fost oferita. Fiintele robotice care am devenit privesc mai mult cu o minte bolnavicioasa, cu un caracter sobru, de mormant, universul alaturi de care traim, iar strigarile sufletului se aud din ce in ce mai putin. Aceste strigate se ascund rusinate in lumea pe care am modificat-o in mod bizar, specific doar speciei noastre. Nu reusim sa mai invatam din exterior. Suntem o farama de istorie care incearca sa transforme lumea potrivit unor norme fara importanta asupra evolutiei constante si bine calculate in timp si spatiu.
Am pornit bine si vom termina prost.Pe acest drum anevoios am uitat sa ne bucuram sincer de sansa unica pe care nu o meritam. Cate ne-au fost oferite...Nu stim sa profitam!Ne-am pierdut caracterul uman si asta este cel mai dureros.Trairile simple, pline de entuziasm sunt cele care ne-au impins de la spate, dar odata cu "progresul" ne-am debarasat de ele. Ideea de viata care ne-a calauzit ca un prieten a fost astupata sub picioarele grele ale atator conceptii gresite rezultate din subiecte fara noima, dorinta de inavutire si de putere. Statutul de oameni a ramas in spate, iar noi coboram asemenea unui tren care transporta vina noastra de a nu valorifica posibilitatile infinite care ne sunt la indemana, pe o panta descendenta pana va fi prea tarziu.
Vom realiza vreodata ce am ajuns, ne vom trezi din acest cosmar? Va mai incolti speranta la un viitor demn sau masina infernala pe care am pus-o in miscare se va opri odata ce universul ne va respinge, omul nemaifiind compatibil cu acesta?
marți, 1 decembrie 2009
Trandafir: petale si spini
In timpul liber imi place sa fiu prost. In timpul liber imi place sa inchid ochii inveninati si tulburati de idei si concepte complicate, odioase care imi incarca sistemul nervos si asa destul de fragil. Nu imi gasesc linistea in lumea asta imbibata de studii oculte, afirmatii socante si descoperiri stupefiante. Toate teoriile, conspiratiile, aspiratiile la noi si noi cuceriri in domenii stiintifice, spirituale imi incarca sufletul de o mazga vascoasa si grea…..imi pateaza constiinta, imi innegresc ochii. Ajung sa-mi pierd orice urma de pigment din ochi, ma uit la ei si nu-i mai pot patrunde nici chiar eu. Ce fac? Incep sa ma alterez sub presiunea celor care intra in mine. Cele carora imi dedic toata viata sa le descopar ajung sa ma pietrifice, sa-mi extirpeze orice gand ca in mine ar fi existat o flacara. Sa las focul din mine sa se stinga ar insemna sa incep sa privesc lumea de partea cealalta a unei camasi albe ale carei maneci sunt legate la spate. Nu pot sa las asta sa mi se intample. Asa ca-mi iau mici pauze…..imi iau mici vacante. In acest timp liber al meu, pentru a pune putine lemne pe foc, imi place sa fiu prost. Sa ma bucur ca rasare soarele, sa ma bucur ca mananc ultima bomboana din fundul unei cutii aratoase, sa simt gustul fulgilor de zapada care mi se aseaza pe limba dupa ore de stat cu gura cascata admirand un bec care clipeste fascinant, cand in galben, cand in albastru. Sa fiu iar un prost fericit. Lumea asta e captivanta si pana la urma, desi dezbatuta in numeroase discutii filozofice cu rezultate mai mult sau mai putin interesante, asta e drumul spre adevarata fericire: sa fii prost si sa te bucuri la nimic si la orice. Imi place sa fiu prost. Uneori ma las captivat atat de mult incat uit de scopul meu, dar mai devreme sau mai tarziu reprimesc chemarea interioara care imi aminteste ca drumul meu trebuie continuiat. Acum, cu torta-mi arzand ca in ziua cand m-am nascut, ochii-mi limpezindu-se cristalin si lucind de un verde acru, eterna mea dorinta de a patrunde cu un cutit in ceata si de a decupa forma unui soare peste spatiul asta fata de care fiecare farama din sufletul meu imi spune ca sunt strain ma impunge iar ca un taur demonic trimis sa ma impinga spre prapastiile Helheim-ului. Parasesc voluntar starea mentala de pura fericire. Constient de faptul ca incetul cu incetul ma vor stinge iar, imi pun iar intrebari, incep iar sa gandesc. De ce? Nu sunt masochist, ci asta-mi e chemarea. Sa-mi innegresc iar ochii cu ciudatele teorii si conspiratii, sa mi-i aprind apoi din nou lasandu-ma sa prostesc. Osciland intre extaz si agonie, acum incercand sa ilucidez misterul zilei de dupa Ragnarok, acus sufland peste o frunza ce cade pentru a vedea cum se roteste, traiesc in aceasta celula de ciment rece si gri, asteptand sa fiu eliberat si sa pot zbura din nou.
vineri, 27 noiembrie 2009
Bineinteles, "Ciuleandra"! ENAFALINAD
Cele doua posturi "serioase" ale mele,ala cu facerea si ala cu inselatu reprezinta 2 din cele 3 pasiuni obsesive ale mele."Ciuleandra" e cea de-a treia obsesie.Probabil va intrebati:"de ce?".Raspunsu' e simplu:se leaga cat se poate de frumos cu celelalte 2 obsesii.
Ca o scurta prezentare pentru cei ce n-au citit-o,"Ciuleandra" are ca tema principala apogeul capacitatii unui om de a iubi.Puiu Faranga,fiu de mare "smecher" isi ucide sotia,o strange de gat pana o lasa fara suflare.El ajunge la un spital de nebuni,bineinteles ideea tatalui sau de a-l scapa de celula.Puiu se imprieteneste cu paznicul si isi istorisesc unul altuia vietile.Importanta e povestioara eroului nostru in care o cunoaste pe Madalina,femeia ce-o iubeste.Erau intr-un sat,el si tatal sau,caci cautau o fata tanara si saraca,care sa le improspateze sangele albastru al familiei.Poposesc asadar intr-un sat cu scopu de a se ospata,hangiul insa nu era pregatit si-i roaga pe cei doi sa asiste la frumosul joc din spatele carciumii.Se juca Ciuleandra.Fascinat de energia de acolo,Puiu intra in hora si nimereste langa o tanara de 14 ani(parca atat avea),ai carei sani abia "infloreau",codite frumos impletite si obrajori rumeni.Se indragosteste de ea pe log si o "cumpara".Madalina urmeaza sa devina Madeleine printr-un proces de educare si cizelare in paris alaturi de matusa lui Puiu,iar la 18 ani ea este adusa si cei doi devin sot si sotie.Povestindu-i acestea paznicului,eroul nostru constata ca uitase complet muzica si dansul Ciulendrei,adica tradus uitase motivul pentru care o iubea pe Madalina.Intra intr-o oarecare depresie caci nu prea mai comunica din aceasta cauza,si prin acest lucru da si mai multe motive doctorului ca are probleme serioase cu "bostanu'".In final,el isi aduce aminte muzica si incepe sa danseze,motiv de bucurie care este atat de bine exprimat de Rebreanu incat ii este transmis si cititorului(bineinteles aluia care a trait intreaga carte).Apare doctorul pentru o vizita medica,si are loc un moment critic.Puiu marturiseste adevaratul motiv pentru care se afla acolo,medicul crede ca este primul proces,acela de a nu accepta nebunia.Iritat la maxim,Puiu sare la gatul doctorului,fapt ce nu prea l-a avantajat.Este inchis in camera,iar a doua zi vine si tatal sau Faranga.Cartea se termina la fel de genial pe cat este si inceputul,Puiu Faranga fiind considerat nebun de strainii dragostei adevarate.
Rebreanu lasa cititorului sa aleaga care este motivul crimei,insa ii sugereaza cateva idei:gelozie sau nebunie.Eu spun ca nici una nici alta,spun ca motivul crimei a fost dragostea adevarata a lui Puiu pentru Madalina.Iubirea adevarata creeaza niste trairi adiacente,precum egosimul si naivitatea,iar aceste trairi l-au dus pe Puiu la crima.Este prezent in cartulia asta si motivul nebunului fals,acel om care este considerat nebun in urma unor actiuni neintelese de cei ce au dat verdictul nebuniei.Am spus si mai sus ca Puiu este considerat nebun de strainii dragostei adevarate:).
Precizez ca sunt idei proprii,si ca vreau din partea celor ce au citit cartea sa ma contrazica sau sa ne impartaseasca ideile lor asupra-i.In primul rand as vrea sa fiu "comentat" de DMC(stim de ce:D).
Ca o scurta prezentare pentru cei ce n-au citit-o,"Ciuleandra" are ca tema principala apogeul capacitatii unui om de a iubi.Puiu Faranga,fiu de mare "smecher" isi ucide sotia,o strange de gat pana o lasa fara suflare.El ajunge la un spital de nebuni,bineinteles ideea tatalui sau de a-l scapa de celula.Puiu se imprieteneste cu paznicul si isi istorisesc unul altuia vietile.Importanta e povestioara eroului nostru in care o cunoaste pe Madalina,femeia ce-o iubeste.Erau intr-un sat,el si tatal sau,caci cautau o fata tanara si saraca,care sa le improspateze sangele albastru al familiei.Poposesc asadar intr-un sat cu scopu de a se ospata,hangiul insa nu era pregatit si-i roaga pe cei doi sa asiste la frumosul joc din spatele carciumii.Se juca Ciuleandra.Fascinat de energia de acolo,Puiu intra in hora si nimereste langa o tanara de 14 ani(parca atat avea),ai carei sani abia "infloreau",codite frumos impletite si obrajori rumeni.Se indragosteste de ea pe log si o "cumpara".Madalina urmeaza sa devina Madeleine printr-un proces de educare si cizelare in paris alaturi de matusa lui Puiu,iar la 18 ani ea este adusa si cei doi devin sot si sotie.Povestindu-i acestea paznicului,eroul nostru constata ca uitase complet muzica si dansul Ciulendrei,adica tradus uitase motivul pentru care o iubea pe Madalina.Intra intr-o oarecare depresie caci nu prea mai comunica din aceasta cauza,si prin acest lucru da si mai multe motive doctorului ca are probleme serioase cu "bostanu'".In final,el isi aduce aminte muzica si incepe sa danseze,motiv de bucurie care este atat de bine exprimat de Rebreanu incat ii este transmis si cititorului(bineinteles aluia care a trait intreaga carte).Apare doctorul pentru o vizita medica,si are loc un moment critic.Puiu marturiseste adevaratul motiv pentru care se afla acolo,medicul crede ca este primul proces,acela de a nu accepta nebunia.Iritat la maxim,Puiu sare la gatul doctorului,fapt ce nu prea l-a avantajat.Este inchis in camera,iar a doua zi vine si tatal sau Faranga.Cartea se termina la fel de genial pe cat este si inceputul,Puiu Faranga fiind considerat nebun de strainii dragostei adevarate.
Rebreanu lasa cititorului sa aleaga care este motivul crimei,insa ii sugereaza cateva idei:gelozie sau nebunie.Eu spun ca nici una nici alta,spun ca motivul crimei a fost dragostea adevarata a lui Puiu pentru Madalina.Iubirea adevarata creeaza niste trairi adiacente,precum egosimul si naivitatea,iar aceste trairi l-au dus pe Puiu la crima.Este prezent in cartulia asta si motivul nebunului fals,acel om care este considerat nebun in urma unor actiuni neintelese de cei ce au dat verdictul nebuniei.Am spus si mai sus ca Puiu este considerat nebun de strainii dragostei adevarate:).
Precizez ca sunt idei proprii,si ca vreau din partea celor ce au citit cartea sa ma contrazica sau sa ne impartaseasca ideile lor asupra-i.In primul rand as vrea sa fiu "comentat" de DMC(stim de ce:D).
joi, 26 noiembrie 2009
" Profetie si prestiinta... Cum pot fi ele verificate in fata unor intrebari carora nu li se cunoaste raspunsul? Bunaoara: In ce masura exista prevestire efectiva in "forma-val" si in ce masura modeleaza profetul viitorul pentru a-l adapta profetiei? Care este mecanismul armonicelor interne actului profetic? Vede profetul, intr-adevar, viitorul sau vede doar o zona fragila - o falie sau un clivaj - pe care o poate modela prin cuvinte sau hotarari, asa cum slefuitorul de diamante modeleaza o nestemata cu lama cutitului sau?"
miercuri, 25 noiembrie 2009
MEDITATIE
Vă invit (bineînţeles dacă vreţi să participaţi) la o “oră” de autocunoaştere.
Vă propun nişte intrebări care s-ar putea sa vă pună pe gânduri. Mi-ar face mare plăcere dacă aţi accepta invitaţia şi am putea,împreună, sa filozofăm puţin pe tema asta.
Dacă ai afla că astăzi este ultima zi pe care o trăieşti pe pământ cum ţi-ai petrece-o?
Dacă ai dispărea, ar observa cineva că lipseşti?
Dacă ai putea alege între viaţă şi moarte (dispariţie) ce ai alege?
Te-ai gândit vreo dată că cel mai mare duşman al tău ţi-ar putea deveni prieten? Sau că cel mai bun prieten te-ar putea trăda?
Ai încercat vreo dată sa iei viaţa de la început sa şi cum totul ar fi nou?
Dacă ţi-ai putea pune o dorinţă, o singura dorinţă ce ai alege? De ce?
Care este persoana la care ţii cel mai mult?(fi sincer). De ce? Cât de departe ai fi capabil să mergi pentru ea? Crezi că ar face acelaşi lucru?
Ce fel de om (persoană) eşti?
Cine eşti?
Care este scopul tău în viaţă?
Ai un confident? I-ai putea spune chiar totul, fără secrete?
De ce crezi că oamenii au secrete?
Ce crezi despre viaţa? Ce este? Cum este?
Crezi că există răni care nu se pot vindeca sau amintiri ce nu se pot uita?
Vă propun nişte intrebări care s-ar putea sa vă pună pe gânduri. Mi-ar face mare plăcere dacă aţi accepta invitaţia şi am putea,împreună, sa filozofăm puţin pe tema asta.
Dacă ai afla că astăzi este ultima zi pe care o trăieşti pe pământ cum ţi-ai petrece-o?
Dacă ai dispărea, ar observa cineva că lipseşti?
Dacă ai putea alege între viaţă şi moarte (dispariţie) ce ai alege?
Te-ai gândit vreo dată că cel mai mare duşman al tău ţi-ar putea deveni prieten? Sau că cel mai bun prieten te-ar putea trăda?
Ai încercat vreo dată sa iei viaţa de la început sa şi cum totul ar fi nou?
Dacă ţi-ai putea pune o dorinţă, o singura dorinţă ce ai alege? De ce?
Care este persoana la care ţii cel mai mult?(fi sincer). De ce? Cât de departe ai fi capabil să mergi pentru ea? Crezi că ar face acelaşi lucru?
Ce fel de om (persoană) eşti?
Cine eşti?
Care este scopul tău în viaţă?
Ai un confident? I-ai putea spune chiar totul, fără secrete?
De ce crezi că oamenii au secrete?
Ce crezi despre viaţa? Ce este? Cum este?
Crezi că există răni care nu se pot vindeca sau amintiri ce nu se pot uita?
marți, 24 noiembrie 2009
Informaţie...
Pentru că tot mai mulţi dintre prietenii noştri mi-au cerut informaţii suplimentare despre una, despre alta, m-am hotărât să le fac pe plac. http://saituldeliteratura.wordpress.com/ e blogul unde sper să fac faţă (în primul rând fizic) tuturor doleanţelor voastre legate, desigur, de literatură... Dacă aveţi răbdare cu mine, veţi găsi pe blogul ăla tot ce vă va interesa/vă va trebui pentru a zburda mai veseli pe culmile naratologiei şi hermeneuticii literare...
luni, 23 noiembrie 2009
Un artist
Calatorind de o parte si de cealalta a luminii, pastrand in mine lacrimile si zambetele celor care m-au lasat sa-i privesc in ochi, strangand fiecare val de caldura, de racoare ce a trecut prin mine, incepe sa ma apese. Ma doare, ma arde, ma taie! Nu-l voi lasa sa ma omoare iniante sa stiu ce e! Durerea vine din piept. Am sa-l tai! Il despic, iar ce gasesc inautru, ce ma chinuia, o piatra mica ce luceste. Un mic cristal. In mainile mele, realizez ce e. Un cristal prin care imi vad pasii pe care am calcat. Nimeni in afara de mine nu il poate citi asa intreg cum e. Gandul ca secretul acestui cristal va muri odata cu mine ma infioara. Il ciobesc cu atentie, cu atata atentie incat cioburile se desprind din cristal fara ca acesta sa piarda ceva. Aceste cioburi pot fi cititite, dar le inchid, cu grija, in cutiute mici cu gravuri imbietoare care au incuietori diferite, iar cheile se afla in fiecare din voi. Indiferent daca cutiuta o vei deschide cu ochiul, cu urechea, cu mintea, in ea este un ciob din cristalul care imi cresta pieptul.
duminică, 22 noiembrie 2009
Azi
Azi.. nu mai sunt trista.
Azi sunt fericita! Pentru fiecare clipa traita cu adevarat, pentru fiecare sentiment, pentru fiecare cuvant...
Azi am tinut fericrea de mana si mi-am mangaiat propriul suflet, azi nu a contat ceea ce ma inconjura, nu a contat nimeni si nimic, nu am auzit decat ceea ce aveam nevoie sa aud, am trait doar ce a trebuit si am atins tot ce am vrut. Azi am ajuns pana la cele mai inalte varfuri, azi mi-am implinit visele...
Acum derulez fiecare clipa, si o pastrez in dosarul cel mai indepartat al inimi mele, unde se ascunde fiecare amintire minunata. Daca ar fi sa cer ceva in plus, as cere o zi identica cu aceasta insa, care sa dureze o eternitate.
Azi nimic nu mi se pare prea mult, nimic nu pare a fi imposibil.
Azi sunt cine vreau sa fiu!
Azi sunt fericita!
Azi sunt fericita! Pentru fiecare clipa traita cu adevarat, pentru fiecare sentiment, pentru fiecare cuvant...
Azi am tinut fericrea de mana si mi-am mangaiat propriul suflet, azi nu a contat ceea ce ma inconjura, nu a contat nimeni si nimic, nu am auzit decat ceea ce aveam nevoie sa aud, am trait doar ce a trebuit si am atins tot ce am vrut. Azi am ajuns pana la cele mai inalte varfuri, azi mi-am implinit visele...
Acum derulez fiecare clipa, si o pastrez in dosarul cel mai indepartat al inimi mele, unde se ascunde fiecare amintire minunata. Daca ar fi sa cer ceva in plus, as cere o zi identica cu aceasta insa, care sa dureze o eternitate.
Azi nimic nu mi se pare prea mult, nimic nu pare a fi imposibil.
Azi sunt cine vreau sa fiu!
Azi sunt fericita!
Idee 2
Am considerat ca e mai bine daca as face un post nou decat sa fac un comment la postu precedent din simpla ratiune ca am cam multe de zis:).
Draga DMC,nick-ul meu chiar semnifica ceva si in niciun caz nu duce cu gandul la acels desen animat de la Disney(nici nu vreau sa ma gandesc ca te-ai fi gandit la retardatele alea doua cu "2 ochi caprui").Probabil ca daca ai fi stiut cum ma numesc n-ai mai fi spus asta.Daca tu te-ai legat de Nietzsche eu am sa ma leg de Cioran care spunea:"a fi sau a nu fi, nici una nici alta.", demonstrand astfel ironia sa geniala(whatever).Revenind la ceea ce m-a deranjat pe mn,cred ca suferinta aia adevarata nu permite postari si descrieri pe blog.Cred ca atunci cand omul sufera cu adevarat isi creeaza o perdea care sa-i ascunda adevaratele trairi,tocmai pentru a se proteja.Daca e sa vorbim,draca "ochi albastri" de suferintele mai marilor poeti, cred ca deviem de la subiect.Si totusi,suferintele lui Eminescu au plecat de la dragostea ce i-a purtat-o Veronicai Micle.Toata lumea stie ca pasiunea lui a fost transformata in pura obsesia,iar aceasta obsesie a fost la randul ei transformata in inspiratie.Asa ca draga "ochi albastri" te rog sa nu-mi spui despre opera lui Eminescu cum ca a fost conceputa din suferinta,caci din cate sper sa fi inteles din ce am zis mai sus,adevarata sursa a fost dragostea!Cat despre faptul ca vorbesti foarte aiurea,aiurea tare de tot,nu mai spun absolut nimic,pentru simplul fapt ca vreau sa ies din acest cerc vicios al comentariilor in necunostinta de cauza:).Inca ceva pentru DMC,ti-am spus ce cred eu ca e suferinta insa n-am precizat faptul ca ceea ce am gasit pe acest blog nu e decat teatru foarte ieftin.Care este scopul acestui teatru nu stiu,dar imi permit sa cred ca varsta frageda a unora,le da acea falsa impresie ca prin suferinta ar putea atrage atentia.Plecand de la frustrari personale,acesti oameni care joaca acel teatru ieftin,ajung la concluzia ca se pot refugia in aceasta suferinta care din pacate e falsa.
Draga DMC,nick-ul meu chiar semnifica ceva si in niciun caz nu duce cu gandul la acels desen animat de la Disney(nici nu vreau sa ma gandesc ca te-ai fi gandit la retardatele alea doua cu "2 ochi caprui").Probabil ca daca ai fi stiut cum ma numesc n-ai mai fi spus asta.Daca tu te-ai legat de Nietzsche eu am sa ma leg de Cioran care spunea:"a fi sau a nu fi, nici una nici alta.", demonstrand astfel ironia sa geniala(whatever).Revenind la ceea ce m-a deranjat pe mn,cred ca suferinta aia adevarata nu permite postari si descrieri pe blog.Cred ca atunci cand omul sufera cu adevarat isi creeaza o perdea care sa-i ascunda adevaratele trairi,tocmai pentru a se proteja.Daca e sa vorbim,draca "ochi albastri" de suferintele mai marilor poeti, cred ca deviem de la subiect.Si totusi,suferintele lui Eminescu au plecat de la dragostea ce i-a purtat-o Veronicai Micle.Toata lumea stie ca pasiunea lui a fost transformata in pura obsesia,iar aceasta obsesie a fost la randul ei transformata in inspiratie.Asa ca draga "ochi albastri" te rog sa nu-mi spui despre opera lui Eminescu cum ca a fost conceputa din suferinta,caci din cate sper sa fi inteles din ce am zis mai sus,adevarata sursa a fost dragostea!Cat despre faptul ca vorbesti foarte aiurea,aiurea tare de tot,nu mai spun absolut nimic,pentru simplul fapt ca vreau sa ies din acest cerc vicios al comentariilor in necunostinta de cauza:).Inca ceva pentru DMC,ti-am spus ce cred eu ca e suferinta insa n-am precizat faptul ca ceea ce am gasit pe acest blog nu e decat teatru foarte ieftin.Care este scopul acestui teatru nu stiu,dar imi permit sa cred ca varsta frageda a unora,le da acea falsa impresie ca prin suferinta ar putea atrage atentia.Plecand de la frustrari personale,acesti oameni care joaca acel teatru ieftin,ajung la concluzia ca se pot refugia in aceasta suferinta care din pacate e falsa.
Închipuiri
Mă gândeam la voi când...Peronul vuia de glasuri triste,vesele,despărţiri,reîntâlniri...Oameni,timpuri,vieţi.O voce insuportabilă anunţa ore şi destinaţii.Un copil, alergând spre trenul oprit în staţie, s-a împiedicat.
O zi.Şi încă una...încă una...alţi oameni,alte visuri,alte vieţi.
Vă privesc de o viaţă şi mă întreb dacă voi,voi toţi existaţi de fapt.Mă întreb dacă sunteţi materie,dacă sunteţi cu adevărat vii.Vă aud,vă privesc,vă ating si păreţi a fi reali.Privesc în ochii voştri ca într-o oglindă şi îmi descopăr chipul.Clipesc iar şi voi sunteţi tot acolo,aceiaşi,ca întotdeauna.Poate sunteţi numai o iluzie a minţii mele,pentru că semănaţi cu o închipuire,nascută din ziua în care am apărut ca un gând într-o lume goală,de neînţeles.Oare chiar mă vedeţi,mă auziţi cu adevărat sau aşa cred doar eu?
Aici sunt eu,apoi,mai departe,sunteţi voi,ca un gând prea viu şi uneori mă tem să nu se ofilească şi să moară, să nu rămân singură şi atunci să dispar şi eu ca un vis.
Poate că toate gândurile noastre s-au întâlnit şi au nascut lumea,totul,universul,ca o mare închipuire ,existentă în imaginaţia tuturor,prea puternică să se dărâme.
O zi.Şi încă una...încă una...alţi oameni,alte visuri,alte vieţi.
Vă privesc de o viaţă şi mă întreb dacă voi,voi toţi existaţi de fapt.Mă întreb dacă sunteţi materie,dacă sunteţi cu adevărat vii.Vă aud,vă privesc,vă ating si păreţi a fi reali.Privesc în ochii voştri ca într-o oglindă şi îmi descopăr chipul.Clipesc iar şi voi sunteţi tot acolo,aceiaşi,ca întotdeauna.Poate sunteţi numai o iluzie a minţii mele,pentru că semănaţi cu o închipuire,nascută din ziua în care am apărut ca un gând într-o lume goală,de neînţeles.Oare chiar mă vedeţi,mă auziţi cu adevărat sau aşa cred doar eu?
Aici sunt eu,apoi,mai departe,sunteţi voi,ca un gând prea viu şi uneori mă tem să nu se ofilească şi să moară, să nu rămân singură şi atunci să dispar şi eu ca un vis.
Poate că toate gândurile noastre s-au întâlnit şi au nascut lumea,totul,universul,ca o mare închipuire ,existentă în imaginaţia tuturor,prea puternică să se dărâme.
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Idee
Ce spuneti,voi astia care suferiti, sa va faceti voi un blog care sa se numeasca "Noi suferim"in care sa va exprimati voi suferintele si doleantele asa cum stiti voi mai bine!Hai va rog frumos macar sa nu mai psotati idiotenii de genu astora pe care le-ati pus in ultimele zile...Era vorba sa filosofam nu sa ne plangem!Ah, era sa uit!Razvane, nici poezii de Blaga nu vrem...adica, macar comenteaza-le...spune-ne ce ti-a placut, ce nu ti-a palcut sau ce te-a impresionat la ele!
vineri, 20 noiembrie 2009
?
Sunt un egoist.Vreau sa stapanesc timpul.Am nevoie de explicatii.In mine este o dorinta suprema de a cunoaste, de a stapani.Exista Dumnezeu?Ce s-a intamplat la inceputul universului?Cum va arata viitorul?Ma pacalesc pe mine insumi pentru ca nu voi afla niciodata raspunsurile care au framantat omenirea de secole.Existenta mea va fi cuprinsa de tot mai multe intrebari, pana in acel moment al vietii cand nu va mai conta nimic, nici intrebare nici raspuns.Dar sa presupunem ca as sti toate ce au fost si vor fi, nu se va transforma viata mea intr-un calvar?Pe seama cui o sa mai traiesc?Ce mai am de aflat?Ce as mai iubi?Nimic nu ar mai avea sens...
Viata mea se insira ca rotile unei masini.Farurile pe faza lunga pot cuprinde doar o distanta scurta.As vrea sa cunost tot drumul, sa stiu denivelarile si gropile adanci.Vreau mai mult.Vreau sa am o reactie bine gandita, nu ca acum.In prezent atitudinele sunt luate doar cu o parte al ansamblului complex care ma defineste, ori cu sufletul ori cu mintea.In acest fel problemele in viitor se adancesc, intru intr-o prapastie temporala in care timpul nu mai are sens pentru mine.Sa ma multumesc cu atat?Doar sa stiu unde vreau sa ajung?Dar viata este alcatuita de o intretaiere de drumuri si destine.Pot devia mult de la scop.Dar ce sa fac?E o prostie sa ma gandesc la asta...
Cu totii purtam o povara mare.Povara de a nu-i cunoaste pe cei pierduti in negura istoriei.Cei de care nu s-a scris nimic, dar care au contribuit esential la descoperiri, razboaie etc. si au fost baza pe care s-au ridicat aceia care sunt apreciati de mintea noastra ca fiind oameni importanti.Dar cate nu s-au pierdut, cate au fost date uitarii sau cate evenimente nu au fost controlate si modificate spre un scop marsav de a induce in eroare masa populatiei...Nu suport sa stiu ca cei care au facut completa lumea in care traim acum au murit fara a fi amintiti.Cred ca este cel mai mare chin.Este singurul lucru care mai ramane viu dupa moarte si acela se pierde...Nu vreau sa patesc si eu asa, dar ce pot face?Nu am nicio putere, stiu asta, dar trebuie sa lupt in continuare...Sa nu fiu indiferent!Dar pentru ce, pentru cine?Pentru unii care nici nu ma inteleg?Sunt obosit, iar creierul meu are nevoie de odihna. Nu vreau sa ma odihnesc pentru ca-mi face rau, pierd lupta si ajung un nimeni uitat de istoria severa.Surescitarea ma tine in viata , dar pentru cat timp?
Viata mea se insira ca rotile unei masini.Farurile pe faza lunga pot cuprinde doar o distanta scurta.As vrea sa cunost tot drumul, sa stiu denivelarile si gropile adanci.Vreau mai mult.Vreau sa am o reactie bine gandita, nu ca acum.In prezent atitudinele sunt luate doar cu o parte al ansamblului complex care ma defineste, ori cu sufletul ori cu mintea.In acest fel problemele in viitor se adancesc, intru intr-o prapastie temporala in care timpul nu mai are sens pentru mine.Sa ma multumesc cu atat?Doar sa stiu unde vreau sa ajung?Dar viata este alcatuita de o intretaiere de drumuri si destine.Pot devia mult de la scop.Dar ce sa fac?E o prostie sa ma gandesc la asta...
Cu totii purtam o povara mare.Povara de a nu-i cunoaste pe cei pierduti in negura istoriei.Cei de care nu s-a scris nimic, dar care au contribuit esential la descoperiri, razboaie etc. si au fost baza pe care s-au ridicat aceia care sunt apreciati de mintea noastra ca fiind oameni importanti.Dar cate nu s-au pierdut, cate au fost date uitarii sau cate evenimente nu au fost controlate si modificate spre un scop marsav de a induce in eroare masa populatiei...Nu suport sa stiu ca cei care au facut completa lumea in care traim acum au murit fara a fi amintiti.Cred ca este cel mai mare chin.Este singurul lucru care mai ramane viu dupa moarte si acela se pierde...Nu vreau sa patesc si eu asa, dar ce pot face?Nu am nicio putere, stiu asta, dar trebuie sa lupt in continuare...Sa nu fiu indiferent!Dar pentru ce, pentru cine?Pentru unii care nici nu ma inteleg?Sunt obosit, iar creierul meu are nevoie de odihna. Nu vreau sa ma odihnesc pentru ca-mi face rau, pierd lupta si ajung un nimeni uitat de istoria severa.Surescitarea ma tine in viata , dar pentru cat timp?
joi, 19 noiembrie 2009
Ceva din care putem invata
"Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, a
vem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor
mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam
raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc
si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15
minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii
mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand
trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu
suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la
distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de
altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca
nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in
viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de
dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si
a-ti sustine parerile."
Deci, sa nu mai zicem niciodta "Nu am timp..." Chiar daca timpul nu-si arunca nicaieri ancora, sa speram ca va veni totusi o vreme in care el isi va pierde orele si clipele...
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, a
vem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor
mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam
raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc
si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15
minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii
mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand
trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu
suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la
distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de
altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca
nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in
viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de
dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si
a-ti sustine parerile."
Avem timp- Octavian Paler
Deci, sa nu mai zicem niciodta "Nu am timp..." Chiar daca timpul nu-si arunca nicaieri ancora, sa speram ca va veni totusi o vreme in care el isi va pierde orele si clipele...
O incizie
"Mi-e dor de mine. De cine sunt mi-e dor. De individualitatea mea, de fiinţarea mea originară îmi este dor. Astăzi, tranchilizat de valori în care nu pot să cred, mă rătăcesc într-un sine pe care nu îl cunosc, care nu mă reprezintă, care nu are nimic în comun cu mine. Astăzi sunt un străin faţă de mine însumi, un străin pe care nu îl suport, care nu îmi transmite nimic. O mască îmi acoperă chipul. Acest om nu sunt eu! Obsesiile acestui om mă înspăimântă. Dorinţele acestui om mă înfricoşează. Tânjesc după mine. După cel care eram înainte de carceră. Înainte să îmi atârne cătuşele acestea la picioare, înainte să port pe creştet o coroană care nu mi se potriveşte. M-am plictisit de umbra în care sunt aruncat de acest străin. Urlu după mine. Plâng după mine. Închistat într-un pragmatism debusolant, dezolant, mă zvârcolesc de dorul meu.
Azi nu am chef de filozofări. Am chef de cel care am fost. Mi-e dor să îmi mai urlu o dată frumuseţea anilor puţini, să mă laud cu vigoarea mea, să le arunc tuturor în faţă superioritatea mea de adolescent rebel şi imposibil de înţeles. Mai vreau să mă iau la harţă cu Dumnezeu, să mai urc, asemeni lui Belerofon, până în Înalt pentru a-i cere socoteală. Cât de frumoasă şi cinstită îmi era lupta pe atunci! Cât de candid eram în faţa gloanţelor vieţii! Nimic nu mă înspăimânta pe mine, cel de ieri!
Azi nu am chef de nimic. Fiinţarea mea este una instinctuală. Sunt lipsit de viaţă la fel cum sunt lipsit de mine..."
Azi nu am chef de filozofări. Am chef de cel care am fost. Mi-e dor să îmi mai urlu o dată frumuseţea anilor puţini, să mă laud cu vigoarea mea, să le arunc tuturor în faţă superioritatea mea de adolescent rebel şi imposibil de înţeles. Mai vreau să mă iau la harţă cu Dumnezeu, să mai urc, asemeni lui Belerofon, până în Înalt pentru a-i cere socoteală. Cât de frumoasă şi cinstită îmi era lupta pe atunci! Cât de candid eram în faţa gloanţelor vieţii! Nimic nu mă înspăimânta pe mine, cel de ieri!
Azi nu am chef de nimic. Fiinţarea mea este una instinctuală. Sunt lipsit de viaţă la fel cum sunt lipsit de mine..."
Psalm Pagan
Simbol al nestiintei omenesti
Esti mare,Doamne,dar iti spun cu fala:
Eu n-am habar c-ai scris cu slova legii
Pe fruntea mea sentinta capitala.
Ei bine,merg la moarte spui.
Dar nu pe dric,cu popi si cu tamaie-n oala.
Ma duce-n goana carul de triumf
In care-ai pus masina infernala.
Esti mare,Doamne,dar iti spun cu fala:
Eu n-am habar c-ai scris cu slova legii
Pe fruntea mea sentinta capitala.
Ei bine,merg la moarte spui.
Dar nu pe dric,cu popi si cu tamaie-n oala.
Ma duce-n goana carul de triumf
In care-ai pus masina infernala.
Sinuciderea-o soluție?
Eroina romanului Comedianta hotărăște să-și îndepărteze sufletul de trup. Plimbându-se pe malul Vistulei, ea intră în conversație cu un bătrân ce pescuia. Însă acesta refuză să se prezinte, zicându-i că numele lui nu-i va spune nimic, el fiind o unitate dintr-un număr mai mare, care își are rândul ei la intrarea în lume și la ieșirea din ea. Acesta se mai descrie și ca fiind o celulă sensibilă, înscrisă și clasificată de alți semeni în rubrica "nătângi". Ghicind gândurile sumbre ale tinerei, bătrânul încearcă să o convingă să-și schimbe planurile, aducând argumente în favoarea vieții. El susține că sinuciderea nu-i decât strigatul ordinar al animalului care suferă, revolta atomului împotriva legilor generale și că trebuie sa ardă până la capăt ca o lumânare, asta însemnând adevărata fericire. Tânăra femeie îl ascultă, dar nu putea trece la părerea lui, sufletul său fiind deja descompus în agonie. Se afla deja într-o stare cataleptică în care privea fără să vadă și trăia fără să simtă nimic. Va renunța ea la sinucidere? Câteodată lipsa de reacție cere mai multă energie decât opusul ei. Și dacă va ramâne în viață, va găsi ușa spre fericire? Dacă Dumnezeu există, sinuciderea nu-i va aduce decât o pedeapsă, iar dacă nu există, va rata singura șansă la viață pe care o are. Ea nu este decât exponentul oamenilor atinși de necaz, dispuși să renunțe la tot, nesesizând că prin uitare toate rănile sunt vindecate și viața poate continua. Dar cine este bătrânul? Un fals personaj, o conștiință, un reprezentant al înțelepciunii?
miercuri, 18 noiembrie 2009
Dor de casa
Sunt strain aici. Ma simt strain sub pojghita asta lipiciasa si unsuroasa, carpa asta jegoasa ce-mi este piele. Ma simt orbit de margelele sparte si patate ce-mi sunt ochi. Ma simt apasat de reziduri nefolositoare ce-mi sunt unghii, carne, vesminte. Ma simt captiv intr-o celula mica, claustrofobica, in care simt duhoarea a miliarde de astfel de fapturi hidoase care se inghesuie alaturi de mine pe un metru patrat de ciment gri si rece. Nimeni nu stie cine ne-a inchis aici. De ce? Se joaca cu noi? Ne pune la incercare? Cine suntem? Eu stiu ca sunt doar captivul sacului de reziduri dezgustatoare ce-mi este trup. Cand lipesc scoicile ude ce-mi sunt pleoape vad, dincolo de senzatia banala de negru sters, o poarta dincolo de care fapturi miraculoase se lasa purtate de un lin suflu de viata, falfaindu-si aripile lor cristaline ce lucesc in bataia luminii ce se naste din pamant. Stiu ca aceea imi este casa, stiu ca odata am fost si eu o faptura inaripata, stiu ca asta este dincolo de poarta ce se inalta falnic de printre muntii de safir. Dar acum sunt acoperit de trupul unei fiinte hidoase. Sunt apasat de frica, de disperare la ideea ca tinutul de dincolo de poarta impozanta de fildes imi va ramane doar un simplu vis. Toate broastele astea raioase ce seamana cu mine scarmana peretii celulei in cautarea celei mai mici raze de lumina. Nu se vede nimic. Doar eu o vad atunci cand inchid ochii. Nu se aude nicio miscare dincolo de gratiile de fier forjat care inchid minuscula celula, si am inteles ca nu are de gand nimeni sa ne dea drumul. Astfel singura noastra iesire este sa asteptam ca acest sac de carne sa putrezeasca lasand libere fapturile inaripate ce zac legate inauntru, fapturi care ar iesi din celula cu gratii cu tot. Nu am ce face. Pentru a ma intoarce acasa trebuie sa astept. Asteptarea pare o viata de om. Daca tot sunt aici, macar sa incerc sa fac tot posibilul sa-mi fac sederea cat mai placuta. Imi gasesc un cui cu care sa scrijelesc in perete, scriind, compunand. Imi gasesc o piatra la care sa ma inchin si pe care so ridic in slavi. Timpul trece, innebunesc. Visele dispar, uit de unde vin, uit unde trebuie sa ajung. Nu am ramas decat cu Piatra, cu scrierile de pe perete si cu o speranta surda.
Ne vedem in rai la o cafea , sau nu?
Din cate am citit pana acum am observat ca toti se intreaba cine ne'a creat si daca exista Dumnezeu. Nu prea m'am gandit la asta:).Niciodata nu mi'a placut sa ma gandesc la trecut,ci doar ma bucur de prezent.Dar ma intreb destul de des unde ajungem dupa moarte :s ? Am fost creati,fiecare are viata lui,traim cum traim,dar oare dupa ce ne suna ceasu' unde ajungem?Am citit doar coperta cartii "Exista viata dupa moarte?" de Anthony Peake si am cazut si mai mult pe ganduri.Peake pretinde ca moartea unei fiinte umane este din punct de vedere al stiintei,imposibila.Acesta s'a folosit de cosmologii antice,traditii mistice si descoperirile cele mai recente ale stiintei si a ajuns la ideea ca: atunci cand in ochii celorlalti parem a fi murit, ceea ce se intampla de fapt este ca ne luam viata de la capat- inca o data si inca o data si tot asa , intr-o succesiune aparent infinita.Oricat de absurda pare a fi aceasta afirmatie,Peake gaseste dovezi convingatoare intr-o mare varietate de domenii,dar mai ales in experientele noastre obisnuite, de zi cu zi. De aici si senzatia de deja vu. Oare sa fie aceasta teorie adevarata? Oare sa mai existe un numar n de EU care sa traiasca aceeasi viata dar nu in acelasi moment al vietii :ss?
Frica de a fi tu însuţi
Nu timpul, ci omul este cel care îşi pune amprenta pe tot ceea ce există, nu dumnezeu, ci omul este judecătorul absolut care operează cu ierarhii şi sisteme de valori, nu moartea, ci omul este cel care înfricoşează reprezentând necunoscutul suprem şi veşnic în umbră, nu natura, ci omul are puterea absolută de a distruge, de a fărâmiţa. Toate îi aparţin omului, stând în tolba sa, cuminţi, aşteptându-şi în linişte rândul.
Şi totuşi, această fiinţa are un stăpân: frica. Frica de a fi om. Omului îi este teamă să fie om pentru că îi este teamă să conducă. De aceea, această fiinţă superioară are comportament şi deplasare de vierme! Umanitatea este o povară mult prea mare pentru om. Ah, ce bine este să fii vierme! Ce odihnitor este să te târăşti! Cât de binefăcătoare rugăciunea! Când ne vom asuma responsabilitatea superiorităţii noastre în univers? Probabil niciodată…
Şi totuşi, această fiinţa are un stăpân: frica. Frica de a fi om. Omului îi este teamă să fie om pentru că îi este teamă să conducă. De aceea, această fiinţă superioară are comportament şi deplasare de vierme! Umanitatea este o povară mult prea mare pentru om. Ah, ce bine este să fii vierme! Ce odihnitor este să te târăşti! Cât de binefăcătoare rugăciunea! Când ne vom asuma responsabilitatea superiorităţii noastre în univers? Probabil niciodată…
O ZI FRUMOASA
Ce sentiment frumos ai atunci cand te trezesti cand vrei! Te uiti pe geam si observi cum soarele te cheama la el cu o scuza foarte buna: "Azi faci ce vrei ca nu ai griji, nu ai scoala.Traieste-ti viata ca esti tanar si nu o lasa sa treca pe langa tn ca o fata care ti-a luat ochii
. PRofita de ea(de viata dar si de fata) ca nu se stie cand ai sa mai ai ocazia". Nu stiu ce veti face voi ,dar eu unul azi am chef sa ascult de sfatul soarelui.
O zi numai buna sa-ti faci poftele si sa faci ce iti spune inima si nu constiinta. Eu va propun sa facem din acea zi banala o zi speciala pt cei care stiu sa-si traiasca viata.
pofta buna atunci cand gustati din viatza.
PROPUN sa alegem o zi din aceasta sapt si sa facem ceva impreuna care nu are leg cu tot ce inseamna scoala si griji.Pe scurt sa ne facem de cap. toti cei care citesc aceasta postare trebuie sa participe la actiunea propusa. Prezenta si ideile obligatorii nu se accepta scuzele sau absentza
. PRofita de ea(de viata dar si de fata) ca nu se stie cand ai sa mai ai ocazia". Nu stiu ce veti face voi ,dar eu unul azi am chef sa ascult de sfatul soarelui.
O zi numai buna sa-ti faci poftele si sa faci ce iti spune inima si nu constiinta. Eu va propun sa facem din acea zi banala o zi speciala pt cei care stiu sa-si traiasca viata.
pofta buna atunci cand gustati din viatza.
PROPUN sa alegem o zi din aceasta sapt si sa facem ceva impreuna care nu are leg cu tot ce inseamna scoala si griji.Pe scurt sa ne facem de cap. toti cei care citesc aceasta postare trebuie sa participe la actiunea propusa. Prezenta si ideile obligatorii nu se accepta scuzele sau absentza
Cum e cu inselatu' ENAFALINAD
Ideea imi sta pe creier de muult timp...de cand a venit Prometeu si mi-a aratat cum e sa te arzi;)). Scriam un comment acu 5 minute si am zis sa nu fac off-topic pe postu' omului si sa spun asta acilea.Incep prin a spune ca barbatul nu si-a inselat niciodata femeia.De ce?Pentru ca desi ajunge acasa si gaseste aceeasi femeie in fiecare zi, nu i se pare in niciun caz ca aluneca usor-usor spre panta monotoniei!Totusi se intampla ceva, nu este tratat asa cum vrea sa fie tratat ...si... ce face?evadeaza, fuge pentru a demonstra macar pentru 5 minute ca este barbat...Se duce la o tanti si face ce stie mai bine,isi bate joc de ea,ii nenoroceste toate orgoliile, si ea nici ca-si da seama.Se intoarce cu ochii inlacrimati acasa pentru ca o iubeste pe femeia aia cu batic ce face zacusca:).Insa femeia ce face zacusca,cand pleaca de acasa o face cu alte ganduri.Pleaca de acasa din variate motive, cum ar fi sa se razbune sau sa-i demonstreze barbatului ca e femeie:))...nici macar nu o face pt sine...ci sa-i dem barbatului ca inca e femeie...Se intampla aici un lucru de care mi-e scarba!Nu-si da seama ca de fapt isi bate joc de ea respectivul cu care a vrut sa-i demonstreze barbatului ei ca e femeie.Acel gagiu face acelasi lucru care l-am explicat mai sus,e barbat, insa ea..nici nu vreau sa ma gandesc!Mi-e sila!
marți, 17 noiembrie 2009
Parca era Ursus
Privind cele 2 pahare de dinaintea ochilor, unul plin, altul baut cu 10 minute in urma:
"Lumea asta e bazata pe principiul contrastelor. Pot spune ca paharul asta este gol doar in timp ce exista paharul plin ca sa le pot compara, altfel ar fi doar un pahar. Exista bine pentru ca este in antiteza cu raul, exista intuneric pentru ca exista lumina, exista curaj pentru ca exista lasitate. Exista viata pentru ca exista moarte?
Fara conceptia de moarte, omul ar mai putea trai? O piatra nu moare, nu traieste, exista. Omul nemuritor ar putea trai sau doar ar exista? Se poate zice ca nu traim ca sa murim, ci murim ca sa traim?
Nu mor, stiu ca voi trai vesnic. Nu am emotie, nu savurez pentru ca stiu ca mereu exista si un maine. Iubesc. Chiar iubesc daca stiu ca voi fi si maine aici sa iubesc? Mai este iubire? Urasc. Chiar urasc daca stiu ca e fara rost, ca voi fi si maine sa pot uri? Traiesc azi daca stiu ca voi trai mereu? Daca nu pot trai azi, nu voi trai niciodata."
"Lumea asta e bazata pe principiul contrastelor. Pot spune ca paharul asta este gol doar in timp ce exista paharul plin ca sa le pot compara, altfel ar fi doar un pahar. Exista bine pentru ca este in antiteza cu raul, exista intuneric pentru ca exista lumina, exista curaj pentru ca exista lasitate. Exista viata pentru ca exista moarte?
Fara conceptia de moarte, omul ar mai putea trai? O piatra nu moare, nu traieste, exista. Omul nemuritor ar putea trai sau doar ar exista? Se poate zice ca nu traim ca sa murim, ci murim ca sa traim?
Nu mor, stiu ca voi trai vesnic. Nu am emotie, nu savurez pentru ca stiu ca mereu exista si un maine. Iubesc. Chiar iubesc daca stiu ca voi fi si maine aici sa iubesc? Mai este iubire? Urasc. Chiar urasc daca stiu ca e fara rost, ca voi fi si maine sa pot uri? Traiesc azi daca stiu ca voi trai mereu? Daca nu pot trai azi, nu voi trai niciodata."
Domnii mei (partea1)
Citind postarile de pana acum am realizat ca fiecare are opinii diferite cu referire la Bunul Dumnezeu. Fiecare are dreptul la opinie insa eu nu sunt de acord cu voi.Nu trebuie sa uitati ca noi existam doar pt ca "ceva" acolo ne lasa sa existam pt ca inca nu ne-am abatut inca de la calea cea dreapta sau pt ca inca ii facem voia. eu unul cred ca acel "ceva" este insusi Dumnezeu. Speranta ca El ne va ajuta e motivul principal pt care noi supravetuim in aceasta lume.Sa nu uitam ca toti Ii cerem ajutorul atunci cand avem probleme. El ne-a lasat tot ce trebuie chiar si mai mult pt ca dupa trecerea noastra in nefiinta sa avem parte de ce e mai frumos in univers, insa daca nu profitam vom avea parte de tot ce e neplacut.Cu totii stim povestile cu "Arca lui Noe" sau "Sodoma si Gomora" ele relatand pedepsele Domnului.(Din pacate nu-mi permite timpul sa imi termin de prezentat parerea. VA rog sa ma iertati pt gresilile de ortografie sau de exprimare si sa nu mi-o luati in nume de rau)
Câteva recomandări
Celor care vor să cunoască istoria recentă a neamului acesta direct de la surse, dar şi celor care, din motive doar de ei ştiute, nu se simt bine în pielea albă de român, câteva recomandări (dacă există interes, mai am vreo 200 de lucrări similare): Lena Constante-"Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România"; Ion Cârja-"Canalul morţii"; Dumitru Gh. Bordeianu-"Mărturisiri din mlaştina disperării. Cele văzute, trăite şi suferite la Piteşti şi Gherla"; Dumitru Bacu-"Piteşti. Centru de reeducare studenţească"; Constantin Cesianu-"Salvat din infern"; Ştefan I.I. Davidescu-"Călăuză prin infern"; Ion Ioanid-"Închisoarea noastră cea de toate zilele"; Nicolae Steinhardt-"Jurnalul fericirii"; Nicole Valery-Grossu-"Binecuvântată fii, închisoare... o fostă deţinută politică din România vorbeşte". Poate, cândva, vom iniţia o discuţie şi pe tema Gulagului românesc din perioada 1948-1964...
Dialog purtat de un om cu o oglindă
Cine eşti tu? Nici nu mai contează. Numele tău este lipsit de importanţă. Figura ta se pierde printre celelalte, imposibil de identificat, imposibil de particularizat. Tu nu ai un chip al tău. Eşti unul dintre cei mulţi. Cu nimic deosebit. Cu nimic special. Nimic nu te face să pari măcar diferit. Te privesc, rătăcit undeva într-o masă de indivizi, fiecare cu problemele lui, fiecare cu dorinţele lui, cu iubirile lui, cu frustrările lui. Asemeni lor eşti şi tu. Problemele tale nu vor fi niciodată mai grave, dorinţele tale nu vor fi niciodată mai temerare, iubirile tale nu vor fi niciodată mai profunde, frustrările tale niciodată mai pasionale. Eşti asemeni lor, celor lângă care îţi trăieşti viaţa. Tânjeşti după un strop de originalitate. Nu îl găseşti. Nici măcar în confesiunile tale cele mai intime nu îl găseşti. Cu cât îl cauţi mai mult, cu atât descoperi că mlaştina de anonimi în care te bălăceşti îţi este casă, că niciodată nu o vei părăsi, că nimeni nu a reuşit să o părăsească, că aceia care şi-au lăsat, într-un fel sau altul, amprenta în dansul timpului cu umanitatea, nu au fost decât nişte bieţi norocoşi, cum poate că vei fi şi tu – dar asta nu va schimba cu nimic condiţia ta, asta nu te va schimba cu nimic, asta nu îţi va oferi nici măcar o clipă detaşarea pe care o visezi. Asta nu te va scuti de starea de anonimat în care îţi este dat să fii.
Cine eşti tu? Nici măcar tu nu poţi răspunde la întrebare. Vei îngâima, cel mult, câteva cuvinte, pe care şi alţii le-au îngâimat înaintea ta, asemenea, cu nicio valoare semantică în plus sau în minus, cuvinte incapabile să îţi ofere posibilitatea de a te pipăi altfel. De a te dimensiona altfel. De a-ţi acoperi altfel creştetul. Vrei să fii un uzurpator al istoriei. Nu poţi. Nici ceilalţi nu au putut.
Mi-e milă de tine. Dar nici măcar mila mea nu te evidenţiază, pentru că milă mi-e şi de semenii tăi, de cei fără de care nu poţi forma un întreg capabil să funcţioneze, fără de care nici tu nu exişti sau nu poţi exista. Mi-e milă pentru că vrei. Mi-e milă de tine pentru că încă mai crezi că eşti liber, că ai discernământ, că ai puterea alegerii. Mi-e milă de tine că încă te mai zbaţi, că încă nu ţi-ai acceptat destinul, că încă, atunci când închizi ochii, te mai vezi în jilţul unicităţii. Tot ce tu îmi poţi trezi, astăzi, este mila. Tot ce vei putea trezi cuiva vreodată va fi mila. Atâta timp cât te vei încăpăţâna să schimbi lumea, nu vei putea trezi decât milă.
Cine eşti tu? O glumă. Un pariu al zeilor. Un eşec al divinităţii. Eşti o eroare! Să nu uiţi asta: nu eşti decât o eroare a unei gândiri pe care nu o poţi cuprinde cu mintea ta.
Cine eşti tu? Nici măcar tu nu poţi răspunde la întrebare. Vei îngâima, cel mult, câteva cuvinte, pe care şi alţii le-au îngâimat înaintea ta, asemenea, cu nicio valoare semantică în plus sau în minus, cuvinte incapabile să îţi ofere posibilitatea de a te pipăi altfel. De a te dimensiona altfel. De a-ţi acoperi altfel creştetul. Vrei să fii un uzurpator al istoriei. Nu poţi. Nici ceilalţi nu au putut.
Mi-e milă de tine. Dar nici măcar mila mea nu te evidenţiază, pentru că milă mi-e şi de semenii tăi, de cei fără de care nu poţi forma un întreg capabil să funcţioneze, fără de care nici tu nu exişti sau nu poţi exista. Mi-e milă pentru că vrei. Mi-e milă de tine pentru că încă mai crezi că eşti liber, că ai discernământ, că ai puterea alegerii. Mi-e milă de tine că încă te mai zbaţi, că încă nu ţi-ai acceptat destinul, că încă, atunci când închizi ochii, te mai vezi în jilţul unicităţii. Tot ce tu îmi poţi trezi, astăzi, este mila. Tot ce vei putea trezi cuiva vreodată va fi mila. Atâta timp cât te vei încăpăţâna să schimbi lumea, nu vei putea trezi decât milă.
Cine eşti tu? O glumă. Un pariu al zeilor. Un eşec al divinităţii. Eşti o eroare! Să nu uiţi asta: nu eşti decât o eroare a unei gândiri pe care nu o poţi cuprinde cu mintea ta.
luni, 16 noiembrie 2009
Noapte Buna!
V-ati intrebat vreodata cine suntem cu adevarat si de unde venim?
Daca-L aveti pe Dumnezeu in suflet credeti in teoria "Facerii" asa cum ne indruma buna noastra biserica. Altii spun ca noi, oamenii, am evoluat cu timpul din stramosii maimutelor care la randul lor s-au dezvoltat din altceva si tot asa ca si universul in tineretile lui. Raspuns sigur nu-mi poate da nimeni pentru ca mintea omeneasca nu e destul de avansata ca sa poata sti cum a fost creata, dar teoria mea preferata este cea cu extraterestii. Avem niste parinti dezgustatori. O civilatie dezvoltata ne-a creat intr-un laborator pentru ca se plictiseau ( mentalitaea proasta ramane indiferent de gradul dezvoltarii). Si totusi ei cum au aparut pe aceasta lume?
Din timpuri stravechi omul este macinat si in aceeasi masura impresionat de puterea psihologica a acestei chestiuni incat s-a ajuns la formularea unor idei bizare sau chiar stupide. Cel mai bun raspuns este poate si cel mai simplu, nimic nu exista, este doar un vis.
Daca-L aveti pe Dumnezeu in suflet credeti in teoria "Facerii" asa cum ne indruma buna noastra biserica. Altii spun ca noi, oamenii, am evoluat cu timpul din stramosii maimutelor care la randul lor s-au dezvoltat din altceva si tot asa ca si universul in tineretile lui. Raspuns sigur nu-mi poate da nimeni pentru ca mintea omeneasca nu e destul de avansata ca sa poata sti cum a fost creata, dar teoria mea preferata este cea cu extraterestii. Avem niste parinti dezgustatori. O civilatie dezvoltata ne-a creat intr-un laborator pentru ca se plictiseau ( mentalitaea proasta ramane indiferent de gradul dezvoltarii). Si totusi ei cum au aparut pe aceasta lume?
Din timpuri stravechi omul este macinat si in aceeasi masura impresionat de puterea psihologica a acestei chestiuni incat s-a ajuns la formularea unor idei bizare sau chiar stupide. Cel mai bun raspuns este poate si cel mai simplu, nimic nu exista, este doar un vis.
Ce zice "Facerea" ENAFALINAD
"Facerea " e o obsesie, am probabil nevoie de o lobotomie pentru a scapa de ea. Lasand aiurelile si batutul campilor la o parte, am sa incep prin a spune ca ideea capitolului astuia este probabil singura din toata cartea aia idioata care atinge intr-adevar anumite teorii si concepte spirituale omenesti. Dupa cum deja stiti, se prezinta initial crearea "existentei", insa ce a vrut intr-adevar sa ne transmita omuletu' ce-a scris chestiuta asta este urmatorul lucru: adevaratul nostru tel pe Pamant este sa iubim. Dupa crearea "existentei" Dumnezeu l-a facut pe OM, si atentie nu i-a facut pe Adam si pe Eva ci l-a facut pe OM. Vazand Doamne - Doamne ca e cam "naspa" creatia lui, facuta de-am-----, ce si-o zis, sa facem pe OM ca sa fie cineva cine sa aiba grija de toate cele ce le-am creat.Prin urmare, "Domnul Dumnezeu a luat tarana din pamant,a facut pe om so a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie." Multa lume crede ca fragmentu asta se refera la momentul facereii lui Adam si Evei, insa nu!Este facut omul fiinta vie nu Adam sau eva!O alta interpretare gresita a "pochilor" astora cu sutane negre e ca afirma cu tarie ca Domnul Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste, si daca tot iau cuvant cu cuvat ceea ce scrie in Carte,ridicarea lui Iisus la cer si toate chestiile alea, de ce nu ar lua cuvant cu cuvant si ce spune "Facerea", adica faptul ca omul a fost facut ca sa lucreze si sa pazeasca gradina Edenului.Ce-i drept nu exista alt sentiment decat cel de dragoste prezentat in cartulia asta insa Doamne - Doamne si-a cam luat teapa in Geneza.(o sa spuneti ca bat campii dar sunt necesare toate precizarile astea);Si, ajungem unde voiam de fapt sa ajungem, la moementul in care Dumnezeu a facut cel mai frumos lucru:FEMEIA."Iar coasta lui Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la Adam.Si a zis Adam:<>". Prima data cand am citit asta m-am intors cateva versete pentru ca nu intelesesem un lucru, care a fost rolul crearii femeii.Am inteles insa:"dar pentru Adam nu s-a gasit ajutor de potriva lui.".Adam era neajutorat,neputincios in fata muncilor la care l-a supus Dumnezeu, iar Doamne - Doamne cum le stie El pe toate S-a gandit sa-i dea un stimul, un motiv.(tin sa precizez totusi ca muncile alea, nu reprezentau decat viata normala a unui barbat).Prin urmare a creat-o pe Eva, si ajungem la concluzia ca Eva este motivul lui Adam de a trai, Eva este motivul lui Adam de a iubi "frumosul", creatia lui Dumnezeu.Si stau si ma gandesc cateodata de ce n-a fost randuit sa fiu femeie, in locul randuielii de a fi barbat si de a avea "responsabilitatea" de a iubi? Cum sa spun eu ca sa fie intelese gandurile mele asa cum sunt ele si nu cum vor sa spuna cuvintele...:-?.Vreau sa exprim cat mai bine faptul ca femeile au norocul de a fi iubite, acesta este rolul lor in viata si ar trebui sa mearga la Biserica si sa multumeasca lu' Doamne - Doamne ca povara asta de a iubi nu a fost pusa in carca lor.(imi cer scuze pentru eventualele greseli gramaticale sau de exprimare dar nu mai vreau sa recitesc)
duminică, 15 noiembrie 2009
Un cuvant din Kafka
" "Cunoaste-te pe tine insuti!" nu inseamna "Cerceteaza-te!". "Cerceteaza-te!" este vorba sarpelui. Inseamna "Fa-te stapanul actiunilor tale!". Dar acum esti deja stapanul faptelor tale. Cuvantul acesta inseamna deci "Nesocoteste-te! Distruge-te!", asadar, ceva rau, si numai daca te apleci foarte mult, poti auzi si partea lui mai buna, care spune: "pentru a deveni ceea ce esti". "
Paradoxul lui Zenon
Zenon, filozof antic grec, ne lasa urmatorul paradox:
Daca cineva vrea sa te impuste, dupa ce apasa pe tragaci, ca glontul sa poata ajunge la tine, trebuie sa strabata mai intai jumatatea distantei dintre tine si pistol, apoi jumatate din jumatatea care a mai ramas, apoi jumatate din sfertul care a mai ramas, apoi jumatate din optimea care a mai ramas, si tot asa, jumatate din ce-a mai ramas. Astfel tu, din punct de vedere matematic, esti o limita pe care glontul nu o poate ajunge. Eh, acuma sa nu crezi ca daca te impusca cineva vei scapa pe seama paradoxului lui Zenon. Dar totusi, faptul ca glontul isi ajunge limita, inseamna ca o anumita distanta nu a mai putut fi divizata in jumatate, asadar spatiul admite o unitate indivizibila. Inseamna asta ca universul admite o unitate, punctul material? Existenta acestui punct material mai permite dezvoltarea teoriei cum ca spatiul ar fi infinit? S-a dezvoltat aceasta teorie din cauza faptului ca nu se poate determina o limita spre care tinde spatiul? Dar o bariera exista?
Daca cineva vrea sa te impuste, dupa ce apasa pe tragaci, ca glontul sa poata ajunge la tine, trebuie sa strabata mai intai jumatatea distantei dintre tine si pistol, apoi jumatate din jumatatea care a mai ramas, apoi jumatate din sfertul care a mai ramas, apoi jumatate din optimea care a mai ramas, si tot asa, jumatate din ce-a mai ramas. Astfel tu, din punct de vedere matematic, esti o limita pe care glontul nu o poate ajunge. Eh, acuma sa nu crezi ca daca te impusca cineva vei scapa pe seama paradoxului lui Zenon. Dar totusi, faptul ca glontul isi ajunge limita, inseamna ca o anumita distanta nu a mai putut fi divizata in jumatate, asadar spatiul admite o unitate indivizibila. Inseamna asta ca universul admite o unitate, punctul material? Existenta acestui punct material mai permite dezvoltarea teoriei cum ca spatiul ar fi infinit? S-a dezvoltat aceasta teorie din cauza faptului ca nu se poate determina o limita spre care tinde spatiul? Dar o bariera exista?
Se poate?
Cum e sa traiesti pe aceasta lume cand esti complet diferit fata de ceilalti?
Cateodata in conceptia plana cu o structura omogena se strecoara imperfectiuni, malformatii ale gandirii "corecte".Din acel moment ideile neortodoxe ameninta integritatea sistemului echilibrat pana ce acesta ataca.Cu toata puterea conceptiile sunt stopate.De cele mai multe ori tactica este cu izbanda pentru ca intervine framantarea interioara cu intrebarea:Sunt nebun?De cele mai multe ori...
Cateodata in conceptia plana cu o structura omogena se strecoara imperfectiuni, malformatii ale gandirii "corecte".Din acel moment ideile neortodoxe ameninta integritatea sistemului echilibrat pana ce acesta ataca.Cu toata puterea conceptiile sunt stopate.De cele mai multe ori tactica este cu izbanda pentru ca intervine framantarea interioara cu intrebarea:Sunt nebun?De cele mai multe ori...
Daca realizezi ca esti mai presus in gandire decat ceilalti atunci ei raman in fundal si ai reusit.Dar nu te opresti, clocotesti sub patura lipsita de viata a omenirii gata sa iesi la iveala.
Temă pentru acasă...
Dumnezeule, cât de multă nevoie ai de mine! Câtă dependenţă există în relaţia dintre noi doi! Ce te-ai face dacă eu nu aş fi? Cine ar mai sta în genunchi în faţa ta implorând şi mulţumind? Cine ţi-ar mai închina imnuri fierbinţi? Cine ţi-ar mai fi recunoscător în fiecare seară? Cine te-ar mai iubi? Cine s-ar mai teme de tine? Cine ar mai vorbi cu tine, deşi fiecare atom al raţiunii spune că nu exişti? Ai înnebuni fără mine, dumnezeule! Ai muri de plictiseală dacă nu aş fi eu! S-ar prăbuşi întreaga ta slavă, din tot înaltul ei, de inutilitatea născută din inexistenţa mea. Pe cine ai mai pedepsi, dumnezeule, dacă nu aş fi eu? Cui ţi-ai arăta puterea, bunătatea şi înţelepciunea? În faţa cui ai mai exersa minunile tale? Dacă eu nu aş exista, nici tu, dumnezeule, nici tu nu ai exista! Depinzi de mine pentru a fi nemuritor. Eu te-am creat prin naşterea mea şi dacă eu aş muri, ai muri şi tu!
vineri, 13 noiembrie 2009
Evanghelie apocrifă posibilă
“(…) La primul cântat al cocoşului, Petru, însoţit de o mână de apostoli, au început să scormonească oraşul în căutarea lui Iuda, trădătorul şi vânzătorul. L-au găsit în braţele unei târfe. Luându-l deoparte, cu vorbe mieroase au reuşit să-l convingă să-i urmeze, pentru a-şi repara greşeala şi pentru a schimba cursul istoriei nescrise, contrazicându-şi Învăţătorul, pentru binele lui, care îşi prorocise moartea şi Învierea. Iar Iuda i-a urmat. Drumul până la marginea cetăţii a durat puţin şi a fost presărat cu vorbe înţelepte şi promisiuni de iertare – dacă există căinţă. Iuda înţelese din cuvintele prietenilor săi, ucenici ai Mântuitorului, că, dacă îşi va recunoaşte păcatul şi va cerşi iertare, va fi iertat. Ba, mai mult, va primi un loc la masa lui Hristos, pe lumea cealaltă. Iar aici, în lumea asta, va fi cel dintâi care va primi har pentru a propovădui cuvintele Învăţătorului lumii întregi. Fericit de şansa nemuririi, oferite nesperat, şi de posibilitatea de a-şi răscumpăra greşeala Iuda a mulţumit cerului şi prietenilor săi care nu l-au judecat. Când au ajuns la locul stabilit însă, apostolii au tăbărât asupra lui, punându-i o frânghie, pregătită din timp, la gât. L-au spânzurat, batjocorindu-l şi blestemându-l. De teama pedepsei, ca totul să pară o sinucidere, s-au căutat prin buzunare, strângând suma târgului făcut de Iscariotean. Au pus banii într-o punguţă soioasă din piele pe care au aşezat-o grijuliu sub trupul care încă horcăia. Şi au plecat înjurând o asemenea cheltuială. Bietul Iuda îşi aruncase arginţii pe vin şi pe curve…”
Daca Kant nu e ubi sunt oile?
Determinaţiile staţionare sau gata semnificate, o superioară melancolie, tristeţea de după victorie, accedia, neîncrederea în sine, resemnarea – totuşi activă – sau sentimentul plictisului şi al mutilării prin absolut, îmi sunt nedezveliţii amici. Nu se poate ieşi ca om de aici şi totuşi nici nu se mai poate staţiona. Zidul îmi este în faţă şi am două alternative: ori plâng lângă piatra lui ca poporul lui Israel, ori încerc să merg mai departe, cu zid cu tot. Ochiul mi-l simt castrat de întunericul aşteptării, dar refuz să îl închid. Existenţa pare doar voinţă de putere. Sunt sfâşiat de existenţialism, atomism sau nominalism, de Avicenna sau Averroes, de Nietzsche sau Şestov, truveri sau trubaduri, goliarzi sau pitagoreici, nihilişti ori pudici, Adorno sau Kant, Strindberg sau Brecht, Nikolas ori Skule, qu'est qu'on dit sau qu'est qu'on fait, basme cu trilu-liru ori invectivele Magistrului din Cajvana, Occam fugărit de Charles d'Orleans, Libera cu universalii pe post de mămăligă. 3 x P = X, oricare ar fi X = nervii mei de intolerabil în ale răbdării. Silogisme mai vechi decât grădina lui Epicur ori gândul cel din urmă al lui Vico mă capsează vesele cu o logică mai profană decât latina din Carmina Burana. Sunt năpădit de teancuri de gândiri şi fiinţări, din timpul psihoticului de Moise, trecând prin misele şi motetele lui Josquin des Pres, prin "Sărăcia" lui Rutebeuf şi până în zilele lui Moshe Idel. Speranţa într-un mâine mai bun va fi turtită de coperta dublă a catedralei gotice din Canterbury. Mă tem să nu mă pierd într-un solipsism de second hand şi să fluier o viaţă întreagă psalmul 31 al lui David, regele poet. Sunt un Zarathustra care, după zece ani de singurătate, se întoarce în lume şi decepţie totală: nu se întâmplă nimic. Nu îi mai suport! Mi-e lehamite de fizionomia lor, mi-e greaţă de mirosul lor, de cuvintele lor bâlbâite, de lăudăroşenia lor, de schimonoseala lor. Omul a murit! Asta trebuia să scrie prinţul nihiliştilor: omul a murit!
joi, 12 noiembrie 2009
Ce-i cu blogu asta
Ma fratilor....ce vrem noi de la blogul asta.....
Lumea mai gandeste asa din cand in cand.....cel putin asa imi place sa cred. Sa zicem ca esti o fire mai filozofica si-ti place sa-ti pui diverse probleme existentiale, sau te deranjeaza ceva la mentalitatea masei contemporane si vrei s-o critici, sau citesti ceva care ti se pare ori genial ori dimpotriva idiot si vrei sa ne impartasesti expunandu-ti opinia , sau ceva de genu.....scrie-ne tot ce-ti trece prin cap. Vrem sa initiem o comunitate formata din indivizi care isi pun probleme mai profunde decat "ce mananc la amiaza?" sau "o sa dizolve basescu parlamentu?", care gandesc putin mai departe de orizont.
Cam asta-i. Daca va plictisiti si aveti chef de un minut de filozofie v-as ruga sa-l impartasiti cu noi pe acest blog.
Bafta!
Cam asta-i. Daca va plictisiti si aveti chef de un minut de filozofie v-as ruga sa-l impartasiti cu noi pe acest blog.
Bafta!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)