joi, 19 noiembrie 2009

Sinuciderea-o soluție?

Eroina romanului Comedianta hotărăște să-și îndepărteze sufletul de trup. Plimbându-se pe malul Vistulei, ea intră în conversație cu un bătrân ce pescuia. Însă acesta refuză să se prezinte, zicându-i că numele lui nu-i va spune nimic, el fiind o unitate dintr-un număr mai mare, care își are rândul ei la intrarea în lume și la ieșirea din ea. Acesta se mai descrie și ca fiind o celulă sensibilă, înscrisă și clasificată de alți semeni în rubrica "nătângi". Ghicind gândurile sumbre ale tinerei, bătrânul încearcă să o convingă să-și schimbe planurile, aducând argumente în favoarea vieții. El susține că sinuciderea nu-i decât strigatul ordinar al animalului care suferă, revolta atomului împotriva legilor generale și că trebuie sa ardă până la capăt ca o lumânare, asta însemnând adevărata fericire. Tânăra femeie îl ascultă, dar nu putea trece la părerea lui, sufletul său fiind deja descompus în agonie. Se afla deja într-o stare cataleptică în care privea fără să vadă și trăia fără să simtă nimic. Va renunța ea la sinucidere? Câteodată lipsa de reacție cere mai multă energie decât opusul ei. Și dacă va ramâne în viață, va găsi ușa spre fericire? Dacă Dumnezeu există, sinuciderea nu-i va aduce decât o pedeapsă, iar dacă nu există, va rata singura șansă la viață pe care o are. Ea nu este decât exponentul oamenilor atinși de necaz, dispuși să renunțe la tot, nesesizând că prin uitare toate rănile sunt vindecate și viața poate continua. Dar cine este bătrânul? Un fals personaj, o conștiință, un reprezentant al înțelepciunii?

Un comentariu:

  1. prajitura cu ravas...dc sa nu savurezi prajitura,dc sa nui simti gustul pe deplin si chiar sal imparti cu persoanele la care tii si sa lasi ravasul pt sfarsit?daca ai citi ravasul inainte si tiar spune ca de fapt prajitura e expirata ai mai manca prajitura?nu cred...dar dak il citesti abia dupa ce mananci prajitura..o sa spui...macar a fost buna:)

    RăspundețiȘtergere