Nu timpul, ci omul este cel care îşi pune amprenta pe tot ceea ce există, nu dumnezeu, ci omul este judecătorul absolut care operează cu ierarhii şi sisteme de valori, nu moartea, ci omul este cel care înfricoşează reprezentând necunoscutul suprem şi veşnic în umbră, nu natura, ci omul are puterea absolută de a distruge, de a fărâmiţa. Toate îi aparţin omului, stând în tolba sa, cuminţi, aşteptându-şi în linişte rândul.
Şi totuşi, această fiinţa are un stăpân: frica. Frica de a fi om. Omului îi este teamă să fie om pentru că îi este teamă să conducă. De aceea, această fiinţă superioară are comportament şi deplasare de vierme! Umanitatea este o povară mult prea mare pentru om. Ah, ce bine este să fii vierme! Ce odihnitor este să te târăşti! Cât de binefăcătoare rugăciunea! Când ne vom asuma responsabilitatea superiorităţii noastre în univers? Probabil niciodată…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Este adevarat ca ne-a fost oferita o sansa incredibila.Sa nu uitam niciodata de puterea noastra de a schimba lumea inconjuratoare, de a ne pune amprenta asupra viitorului.Ne putem folosi superioritatea asupra oricarui lucru cunoscut si necunoscut.Suntem constienti de abilitatea pe care o posedam,dar am uitat sa o folosim.Omul se scufunda in problemele existentiale marunte,banale pentru ineligenta specifica fiintei noastre.Fugim de caracterul adevarat al speciei,ne ascundem in spatele unor minciuni inventate de mintea noastra pentru ca privim cu spaima o lume perfecta pe care noi ar trebui sa o conducem si nu invers.Ce orbi suntem...Complexistatea firii noastre a fost pusa la incercare.S-a dat o batalie inauntrul fiecaruia dintre noi.In cazul multora dintre persoane a castigat indiferenta pentru ca iubim sa traim simplu.Nu toti indivizii au fost rapusi de oroarea mediocritatii,dar nu se poate evolua cu o mana de nebuni...
RăspundețiȘtergere