joi, 31 decembrie 2009

O biblioteca, un loc unde timpul capata o alta dimensiune, un spatiu ce gazduieste obiecte inerte, ce isi capata sensul doar in momentul cand sunt deschise. Lumile ascunse in ele se impletesc cu a nostra, personajele ce populeaza paginile cartilor devin modele sau oglinzi ale oamenilor, amintirile lor parte din amintirile noastre. Cand cineva intra intr-o biblioteca, el cauta de obicei ceva. O idee care sa-l inspire, o poveste care sa-l incante, o relatare istorica sau pur si simplu un loc de reculegere si sfarseste prin a se gasi pe el insusi. In spatele fiecarei carti exista un om, fiecare a fost gandita de cineva , caruia i-a trebuit poate o viata intreaga pentru a incredinta foii de hartie gandurile sale. Prin cartea rapita dinte suratele sale, ma conectez la trairile zamislitorului ei, stiind ca ele nu ma vor parasi niciodata, pentru ca intre carte si cititor exista o interactiune de lunga durata, devenind uneori chiar permanenta. Pentru cei mai multi dintre noi cartile constituie, de fapt, un necesar combustibil al vietii. Fiecare carte poarta cu sine dovada existentei creatorului ei si, in acelasi timp, dovada triumfului vesniciei asupra efemerului.

duminică, 27 decembrie 2009

Frumusete ENAFALINAD

Linii si puncte ce se metamorfozeaza in forme elegante si suparator de sensibile.Aceasta unica sensibilitate strapunge,taie si ucide orice gand ortodox,ducand spre meleagurile perversitatilor.
Incepe cu mirificul celor doua puncte de pe cercul dumnezeiesc,puncte ce tradeaza tot timpul interiorul,puncte ce spun tot timpul adevarul facand uneori creatia sa planga.Acelasi cerc dumneziesc este mangaiat de dealuri rosioare parca prea greu de atins si de un munte care la o usoara atingere provoaca atata durere...
Cercul este parasit anevoios de stativul pentru sirurile nesfarsite de margaritare.Pana aici este frumoasa si creatia,diferenta este facuta de puternicul inexistent din mijloc,redat prin linii ce se curbeaza parca dupa conturul perfectiunii.Gemenii isi fac prezenta undeva prin Eden,hiperbolizand,dandu-i un aer mistic frumusetii.Campia sub care fructul o sa creasca seamana parca cu largul marii,sfarsindu-se undeva in marginile necunoscutului.
Desi orice sfarsit al frumosului creeaza pace si o oarecare tristete,de data asta acesta, sfarsitul multiplica senzatia placutului si a placerii prin frumoasele extensiuni.Fierbinti,moi,crude si iubite,stau si asteapta...

duminică, 20 decembrie 2009

Alb sau negru?

Nu cred ca exista bine sau rau in stare pura. Nu pe Pamant. Oamenii nu pot fi in totalitate buni sau in totalitate rai, suntem un amestec de pacate si miracole. Dintr-o persoana ne putem face un dusman sau un prieten, totul depinde doar de partea pe care reusim sa o activam, daca trezim latura sa buna sau nu.

joi, 17 decembrie 2009

Puterea sentimentului

Animalul este treaz.Este inauntrul nostru, adanc infiripat si va ramane pana la ultima suflare. Ne este alaturi orice ar fi, daca dorim sau nu, il acceptam sau incercam sa-l stopam. El face parte din teritoriul de neatins al sufletului. Sentimentul, un simplu cuvant cu multe intelesuri. Nimic nu-i poate da o definitie , dar universul l-a creat si numai el il poate anihila. O arma indreptata spre noi sau spre exterior. Un atelier al creatiei sau al distrugerii. Tot ce atinge este insufletit sau adus la tacere. Un proces mai durabil si mai complex decat omul insusi. A captat puterea pe care natura in evolutia ei a strans-o. Aceasta putere a fost modificata prin intermediul unor procese care implica atitudinea omului fata de realitate. Sentimentul este un sac fara fund. Ca un aparat ajuns in varful piramidei, ce nu poate fi perfectionat, care masoara undele atat din interior cat si din exterior care apoi sunt transfigurate si redirectionate printr-o masina care nu are niciun scop, nicio legatura cu intelegerea omului. Ce ne-am face fara ea? Cine ar mai da o tinta vietii si ce ne-ar mai departaja de lumea robotica bazata pe legi stricte? Nu ea ne impinge de la spate din existenta pe care creierul nostru n-o poate pricepe? Este simplu si totusi complicat. Fara o interdependenta intre suflet si gandire fiinta noastra nu poate exista. Doua jumatati simetrice, dar care se contrazic aproape intotdeauna, una incercand sa o stapaneasca pe cealalta, un razboi fara sfarsit in care este pus la bataie omul. Un premiu ridicol. Au fost puse in acelasi loc forte opuse care pot conduce spre un echilibru feeric cu diferite sensuri si nivele. Nimeni nu gandeste si nici nu simte la fel ca celalalt, dar minunea unei idei insufletite de sentimente se poate manifesta la toti conducand spre o viata in care intelesul adevarat al universului n-i se deschide. Dar calea intunecata este si mai accesibila: sa nu actionam pe baza unor sentimente daunatoare. Atunci noi vom fi cuprinsi de o ceata din ce in ce mai densa care va strabate prin orice punem mana. Este o joaca cu focul in care inteligenta nu are nimic de spus. Cu totii am inceput prin a tine in mana un diamant privit cu ochi de orb. Vom ajunge sa traim doar cum vom vrea. Frumusetea este ca fericirea adevarata este aleasa in interiorul sufletului, neatins de influentele exterioare. Suntem ca un pictor care are ideea in cap, un creion si o foaie alba.
Cred ca toti avem la inceput o conceptie despre cum am vrea sa traim viata , oricat de bruta si neslefuita ar fi. Acest scop ia forma in majoritatea cazurilor cu timpul, dupa ce ne formam personalitatea si acumulam anumite experiente. Aceasta reflectie rezulta din dorinta de a fi fericiti, de a trai cat mai bine. Nu cred ca cineva si-ar dori contratriu, cel putin in primele etape ale existentei. Dar de putine ori ideea este dusa pana la capat in forma ei initiala pentru ca pe parcursul drumului liniar pe care am vrea sa-l urmam se interpun anumite variabile care conduc spre cu totul alt rezultat. Cred ca atunci cand spui ca esti implinit ai indeplinit o mare parte din ceea ce inseamna existenta pe acest pamant si cartea vietii este aproape de sfarsit. Important este sa nu schimbi semnificatia simpla a fericirii si sa o transformi intr-o iluzie care sa se interpuna cu cealalta extrema a sentimentelor. Cei care inteleg acest lucru si-l aplica corect ajung la ideal care are aceeasi semnificatie la baza pentru fiecare dintre ei indiferent de mijloacele folosite, bineinteles care apartin unor norme morale.
De multe ori ma intreb cum ar fi fost daca m-as fi nascut intr-un trib din Africa, Amazon sau din alta parte. Nu ar fi fost mai benefica o viata linistita (departe de gandurile dezastruase care ne macina in fiecare clipa) care sa faca importanta fiecare clipa, in care toti sunt uniti si au un rol care ajuta la consolidarea unui grup unitar, fara nicio conexiune cu lumea moderna? In aceasta picatura din ocean este mai presus binele tribului decat cel al individului, spre deosebire de ura si egoismul in care ne sufocam cu totii in aceasta dorinta de evolutie rapida din lumea de azi.

duminică, 13 decembrie 2009

De acuma eu creez

“Saracule omulet cu aspiratii inalte. Stau aici sus si te privesc cu compasiune, ba chiar cu mila. Vad cum te chinui sa descoperi de ce te-am trimis acolo, cum te-am trimis acolo. Ba acuma chiar vad ca vrei sa ajungi la Mine si sa Ma dai jos de pe tronul Meu imens de unde stapanesc totul. Ma amuzi. Te chinui degeaba. Chiar nu vezi? Cu cat te chinui mai mult cu atat esti mai nefericit. Eu te-am trimis acolo sa ai grija de gradina Mea, sa te bucuri cand iti cade un mar in cap, sa te gandesti cum sa te adapostesti cand se aduna norii si tu ce faci? Vrei sa stii cum de a ajuns sa fie marul acolo? De ce a cazut spre pamant? De ce cade apa din cer? Asta-I problema ta? In loc sa respiri aer curat si sa te bucuri ca iti inunda plamanii tu te gandesti din ce e format acel aer si unde anume ajunge in plamani, de ce ajunge acolo si unde se duce mai departe? Saracutule, ma distrezi. Tot acolo vei sta…acelasi aer il vei respira, chiar daca stii de ce….acelasi soare se va ridica deasupra capului tau chiar dac stii de ce….aceeasi apa va cadea din cer chiar daca stii de ce. De ce vrei sa stii? Nu ai fi fost mai fericit daca nu stiai? Si nu te opresti aici….mergi cat mai departe. Stau si ma gandesc cum vei rezista daca vei gasi “cheia de argint”? Cum vei indura dezintegrarea materiala de dincolo de poarta ei? Iti vei dezlantui povara asta pe suflet….nu iti era mai bine ca un gradinar prost ce te-am facut Eu? Eh, nu pot decat sa Ma amuz.”
Sa inteleg ca asta gandeai cand eram acolo jos. Trebuia sa Te gandesti ca mai devreme sau mai tarziu tot ma voi infatisa la usa si-Ti voi cere socoteala.

joi, 3 decembrie 2009

Un exercitiu de imaginatie

Personalitatea fiecaruia dintre noi este cladita pe opinia despre lumea inconjuratoare si relatia noastra cu aceasta. Cred ca sunt lucruri simple dupa care poti sa te orientezi in formarea unei pareri despre o persoana. Pentru a ne cunoaste mai bine v-as ruga sa raspundeti la urmatoarea intrebare: Ce anume dispretuiesti? Asa poti fi cunoscut cu adevarat.

miercuri, 2 decembrie 2009

Prea tarziu...

Viata de zi cu zi ne cere implicarea activa si emotionala. Problemele marunte ne invaluie si ne degradeaza mecanismul interior cu privire la adevaratele trairi, viata devenind un simplu cuvant lipsit de intelesurile sanatoase.
Existenta devine o unealta monotona desprinsa din incapabilitatea de a masura obiectiv sansa care ne-a fost oferita. Fiintele robotice care am devenit privesc mai mult cu o minte bolnavicioasa, cu un caracter sobru, de mormant, universul alaturi de care traim, iar strigarile sufletului se aud din ce in ce mai putin. Aceste strigate se ascund rusinate in lumea pe care am modificat-o in mod bizar, specific doar speciei noastre. Nu reusim sa mai invatam din exterior. Suntem o farama de istorie care incearca sa transforme lumea potrivit unor norme fara importanta asupra evolutiei constante si bine calculate in timp si spatiu.
Am pornit bine si vom termina prost.Pe acest drum anevoios am uitat sa ne bucuram sincer de sansa unica pe care nu o meritam. Cate ne-au fost oferite...Nu stim sa profitam!Ne-am pierdut caracterul uman si asta este cel mai dureros.Trairile simple, pline de entuziasm sunt cele care ne-au impins de la spate, dar odata cu "progresul" ne-am debarasat de ele. Ideea de viata care ne-a calauzit ca un prieten a fost astupata sub picioarele grele ale atator conceptii gresite rezultate din subiecte fara noima, dorinta de inavutire si de putere. Statutul de oameni a ramas in spate, iar noi coboram asemenea unui tren care transporta vina noastra de a nu valorifica posibilitatile infinite care ne sunt la indemana, pe o panta descendenta pana va fi prea tarziu.
Vom realiza vreodata ce am ajuns, ne vom trezi din acest cosmar? Va mai incolti speranta la un viitor demn sau masina infernala pe care am pus-o in miscare se va opri odata ce universul ne va respinge, omul nemaifiind compatibil cu acesta?

marți, 1 decembrie 2009

Trandafir: petale si spini

In timpul liber imi place sa fiu prost. In timpul liber imi place sa inchid ochii inveninati si tulburati de idei si concepte complicate, odioase care imi incarca sistemul nervos si asa destul de fragil. Nu imi gasesc linistea in lumea asta imbibata de studii oculte, afirmatii socante si descoperiri stupefiante. Toate teoriile, conspiratiile, aspiratiile la noi si noi cuceriri in domenii stiintifice, spirituale imi incarca sufletul de o mazga vascoasa si grea…..imi pateaza constiinta, imi innegresc ochii. Ajung sa-mi pierd orice urma de pigment din ochi, ma uit la ei si nu-i mai pot patrunde nici chiar eu. Ce fac? Incep sa ma alterez sub presiunea celor care intra in mine. Cele carora imi dedic toata viata sa le descopar ajung sa ma pietrifice, sa-mi extirpeze orice gand ca in mine ar fi existat o flacara. Sa las focul din mine sa se stinga ar insemna sa incep sa privesc lumea de partea cealalta a unei camasi albe ale carei maneci sunt legate la spate. Nu pot sa las asta sa mi se intample. Asa ca-mi iau mici pauze…..imi iau mici vacante. In acest timp liber al meu, pentru a pune putine lemne pe foc, imi place sa fiu prost. Sa ma bucur ca rasare soarele, sa ma bucur ca mananc ultima bomboana din fundul unei cutii aratoase, sa simt gustul fulgilor de zapada care mi se aseaza pe limba dupa ore de stat cu gura cascata admirand un bec care clipeste fascinant, cand in galben, cand in albastru. Sa fiu iar un prost fericit. Lumea asta e captivanta si pana la urma, desi dezbatuta in numeroase discutii filozofice cu rezultate mai mult sau mai putin interesante, asta e drumul spre adevarata fericire: sa fii prost si sa te bucuri la nimic si la orice. Imi place sa fiu prost. Uneori ma las captivat atat de mult incat uit de scopul meu, dar mai devreme sau mai tarziu reprimesc chemarea interioara care imi aminteste ca drumul meu trebuie continuiat. Acum, cu torta-mi arzand ca in ziua cand m-am nascut, ochii-mi limpezindu-se cristalin si lucind de un verde acru, eterna mea dorinta de a patrunde cu un cutit in ceata si de a decupa forma unui soare peste spatiul asta fata de care fiecare farama din sufletul meu imi spune ca sunt strain ma impunge iar ca un taur demonic trimis sa ma impinga spre prapastiile Helheim-ului. Parasesc voluntar starea mentala de pura fericire. Constient de faptul ca incetul cu incetul ma vor stinge iar, imi pun iar intrebari, incep iar sa gandesc. De ce? Nu sunt masochist, ci asta-mi e chemarea. Sa-mi innegresc iar ochii cu ciudatele teorii si conspiratii, sa mi-i aprind apoi din nou lasandu-ma sa prostesc. Osciland intre extaz si agonie, acum incercand sa ilucidez misterul zilei de dupa Ragnarok, acus sufland peste o frunza ce cade pentru a vedea cum se roteste, traiesc in aceasta celula de ciment rece si gri, asteptand sa fiu eliberat si sa pot zbura din nou.