Omului pe care il iubesc nebuneste,

Sa te rogceva, daca ai vrea, domnule X, sa nu ma lasi vreodata. Sa ma certi, sa ma bati, sa mi spargi farfurii, sa mi rupi ciorapi, sa mi spui ca sunt urata, sa mi spui ca nu stiu sa fac nimic, dar atat te as ruga, sa nu ma alungi!Si daca ai mai vrea, sa ma iubesti,macar in jumatate cat te iubesc eu, caci ti as da,simplu,tot!
Te as mai ruga sa ma dojenesti ca nu ma acopar, sa ma certi cand nu ma imbrac suficient de gros, ca ma alint ca o cadana, sa nu le permiti altora sa se atinga nici cu privirea.Oricum,nici nu ai putea altfel, cand mainile tale ma ard, cand noi nu suntem ca ei, cand noi ne apropiem si ne indepartam la intesitati pe care ei nu le cunosc. Cand noi suntem asa bolnavi...
Doar sa mi spui,domnule, ca ma vrei, si as fugi cu tine in Siberia,la cabana din padure cu cei doi catei.Si sa nu te mai indoiesti vreodata! Nu as renunta la nimic in lume la toate lucrurile pe care ti le zic. Si stii de ce? Pentru ca eu nu voi mai putea iubi atat, la fel cum nici tu. Ramanem suspendati cu firul dintre noi. In timp ce ghemul se desira in jos ,aceeasi ata ne tine inca.
PS: Pentru mine, o eternitate e suficient. Si de cate ori mai uiti,citeste asta,caci eu cam atat de mult te voi mai iubi.

Doamna X

Amortire ENAFALINAD

Obosit,se aseaza in pat unde da de aceeasi perna...Un fulger de ganduri il strapunge.Nu le da atentie.Gaseste tigara aprinsa acum cateva minute,consumata in scrumiera.Paharul era si el gol,asa ca se multumeste cu o alta tigara.Fumeaza cu sete...Aceleasi ganduri ii dau tarcoale,insa refuza cu indarjire a le lasa sa l patrunda.Nu se gandeste decat la acea ultima picatura de whiskey ce o inghitisera atat de nerabdator sa si faca efectul.Mai vrea,dar parca i este prea bine...Linistea ce se aseza in sfarsit in sufletul sau il lasa sa adoarma...Tigara se stinge si ea odata cu el...

Momente ENAFALINAD

Intelegand ce se intampla intoarce ochii sfidator.Incearca sa si tina lacrimile sub pleaoape.Se uita pe geam si urmareste fulgii ce parca dansau pe ritmul melodiei sufletului sau.Sunete din exterior incercau sa i penetreze universul.Zadarnice staruinte.Zidurile lumii in care se afla fusesera construite de subconstient tocmai pentru a proteja frumosul din interior de aceste sunete distrugatoare.Tama ii disparu.Ramas au doar nostalgii intensificate de acel parsiv zambet si de acel ticalos narav pe care l ura atat de mult.Lacrimile ii curgeau nu din suferinta,ci din ura pentru sine si pentru acel exterior.Incerca totusi sa scoata ura din universul sau.Dorea doar puritate in el.
Scurta poposire in univers il umple cu energie.Pacat insa ca l va tine doar pana la urmatorul zambet,acelasi zambet parsiv...

Eu cu mine ENAFALINAD

Simtea puternic vibratiile melodiei...Plangea...Se gandea ca poate,poate nu e bine...Simtea patura de tristete cu care era invelit de ceva vreme...Inca plangea...Nimicnicia sentimentelor de vinovatie il apasau aproape pana la durere fizica.Nici macar simitrea lor nu l trezea din frenezia nostalgiei in care alunecasera usor-usor.Amintiri neclare ii amplificasera plansul pana la un bocet naucit de perna.Pana si perna ii aducea aminte...Acele dungi ce parca au fost odata de mult mangaiate de alte lacrimi,lacrimi planse de fericire,poate chiar extaz! Simtea acum,la sfarsitul melodiei, o dorinta disperata de a scapa de acele amintiri care parca i taiau sufletul.Intinde mana si gaseste pachetul de tigari si sticla de vodka lasate de dimineata.Isi aprinde o tigara si o lasa sa arda singura in coltul gurii...

Agoniile somnului

Taci!taci micuto…micuta mea…taci te rog !!...
I se parea un fulg..sau poate un ceva amorf,micut,fragil in palma sa aspra in care s-ar fi putut ghici cumpenele trecutului …implora naucit tacerea,linistea mortuara in care se cufunda acum cateva clipe…scancete, tipete cavernale,zbuciumari agonice transpuse in sunete ii impanzeau mintea innegurata..ar fi vrut sa judece,poate ar fi vrut sa deschida ochii,s-o vada mai bine…dar totul fusese atat de scurt(si naucitor deopotriva)incat fetusul se descompuse in abur de indata.Raceala aceea precum lama unui cutit ii penetra pana si viscerele,tacerea ,aburul ii dadeau impresia de cavou.Ar fi vrut sa se faca una cu pamantul si sa ingroape totodata si acele amintiri ce ii bantuisera rationamentele vreme de cateva clipe.
Se trezi si nu stia daca plange sau rade.Ochii scaparau scantei pe cand mici margaritare se iveau siruri.Fericit ?!ca evadase din acel peisaj ?nici el nu stia..apuca primul lucru ce-i veni la indemana…sa simta,sa se asigure ca era acolo si nu in acel spatiu transcendent.Pipai bomboana de ciocolata invelita intr-o hartie stravezie..isi aminti..primise o cutie de bomboane si vin ieri ,de la un prieten.Indrazni sa deschida ochii..dar nu vedea…descifra doar niste simboluri de pe hartie :Casandra…casandra..sandra..andra..murmura ceva apoi lesina.

Suflete

Agonic,ele aşteapta fierbinţi, albe şi spiralate, lîncezind intr-o voluptate tristă şi nesfîrşită. In acea seducţie a infinitului, expresia disperării işi găseşte povara intr-un vîrtej abisal.
Cînd exuberanţa, vidul si depresia devin comune corpurile se dilată precum lungi umbre grăitoare. Sufletul se unduieşte adumbrit si leneş ca niste pîlpîiri de noapte catifelîndu-se intr-o pîrghie a decadenţei. Iubirea se purifică şi obsedant, carnea tremură in extaz, cînd nu mai e o piedică, ci o negură de sclipiri lăuntrice. Curge de fluidităţi insesizabile, de fapt te afunzi in moleşeala,in fiori umezi şi calzi. Dincolo de entuziasmul necunoscutului, iţi atingi creierul cu mîna.
Indata ce-i piere farmecul, rămîne searbădă, ca o regina detronată. Fierbinte, năucită şi rumenă, gîngureşte ceva. "Adică are să-mi arate ea mie.", gandi el, in timp ce trupul zvîcnea in spasme, ca cel al unei feline intărîtate, capabile sa il subjuge. Rigid, tăcut si apăsat,el ii cunoaşte trupul intr-o fascinaţie lăuntrică, nebunească. Cu toata inverşunarea împotrivirii, ca o căprioara blîndă, înjunghiată pana la minunea imbrăţişării.

"Tomar ki mane acche? Yadi thake, tahale ki kshama karte paro?"

Alt paradox

De-a lungul timpului, în societatea umana, nu proştii au fost respinşi, ci geniile reformiste. Este inerţia intelectuală o caracteristică a umanităţii? Dacă da, poate fi considerată o virtute sau un defect?

Ne pierdem in orizonturi...ENAFALINAD

Ma doare cand aud tinerii ce si fac planuri de genul pentru Craciun: "Are o amica canapea in Koma.Abia astept!!".Chiar ma doare faptul ca valul asta "fierbinte" de occidentalizare afecteaza atat de mult tinerii romani. Unde sunt iernile cu zapada cu colindatori si uratori ce sa strabata satele in lung si n lat pentru 2 colaci tari ca piatra si 10 nuci seci din povestirile lui Creanga??Unde mama naibii e acel spirit copilaresc dar atat de necesar din voi bai oameni buni?Chiar preferati o Koma in loc sa stati la un vin fiert,infrigurati de gerul de pe drumul inapoi spre casa,in jurul bradului si sa asteptati curiosi sa vedeti ce apare sub brad cand mergei sa va realimentati cana?Chiar preferati o duduiala in loc de un Stefan Hrusca?Macar de Craciun,va rog,cautati in adancuri poate gasiti ceva din ceea ce a fost odata!

Paradox

Intr-o lume bazata pe cauze si consecinte traim fara sa stim de ce.

Stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu

De la nastere si pana murim descoperim tot mai mult despre noi si cu aceasta descoperire ne adancim si mai mult in necunoastere, neexistand nici un moment in care sa-ti atribui o definitie definitorie si nici altul in care nedumeririle sau fascinatia unei reactii nemaintalnite sa se fi sfarsit. In acelasi mod, forta cunoasterii ne indeamna sa cercetam exteriorul si sa deschidem ochii. Si aflam ceva pana la urma? De cate ori nu simtim caldura si agitatia unei revelari "importante" ca mai apoi in spatele premiului sa se afle alte usi care nu se sfarsesc niciodata. Cu alte cuvinte nu stim nimic nici despre propria persoana nici despre lumea inconjuratoare. Si totusi, ce folos ar fi in toate aceste iluzii? Pentru ce ne zbatem, decadem si tot asa? Pornire animalica si nimic mai mult... Vointa, orgoliul - da!, dar si acestea slabesc la un moment dat. Visul este frumos si asa va ramane intotdeauna. A visa este acelasi lucru cu a crea o alta dimensiune si de aici vin ideile care ne calauzesc spre a afla. Daca de cele mai multe ori visul este motivul descoperirii si al creatiei ce s-ar intampla daca vom putea reprezenta o lume in care stim totul? Mai avem de aflat intrebarile. Daca stim intrebarile stim totul, dar intrebari vor fi si atunci cand credem ca stim totul deci concluzia e evidenta. Si totusi poate asa e mai bine: "Cea mai frumoasa si mai profunda traire omeneasca este misterul." (Albert Einstein)

"Ma îndoiesc, deci cuget. Cuget, asadar exist." (Descartes)