Agoniile somnului

Taci!taci micuto…micuta mea…taci te rog !!...
I se parea un fulg..sau poate un ceva amorf,micut,fragil in palma sa aspra in care s-ar fi putut ghici cumpenele trecutului …implora naucit tacerea,linistea mortuara in care se cufunda acum cateva clipe…scancete, tipete cavernale,zbuciumari agonice transpuse in sunete ii impanzeau mintea innegurata..ar fi vrut sa judece,poate ar fi vrut sa deschida ochii,s-o vada mai bine…dar totul fusese atat de scurt(si naucitor deopotriva)incat fetusul se descompuse in abur de indata.Raceala aceea precum lama unui cutit ii penetra pana si viscerele,tacerea ,aburul ii dadeau impresia de cavou.Ar fi vrut sa se faca una cu pamantul si sa ingroape totodata si acele amintiri ce ii bantuisera rationamentele vreme de cateva clipe.
Se trezi si nu stia daca plange sau rade.Ochii scaparau scantei pe cand mici margaritare se iveau siruri.Fericit ?!ca evadase din acel peisaj ?nici el nu stia..apuca primul lucru ce-i veni la indemana…sa simta,sa se asigure ca era acolo si nu in acel spatiu transcendent.Pipai bomboana de ciocolata invelita intr-o hartie stravezie..isi aminti..primise o cutie de bomboane si vin ieri ,de la un prieten.Indrazni sa deschida ochii..dar nu vedea…descifra doar niste simboluri de pe hartie :Casandra…casandra..sandra..andra..murmura ceva apoi lesina.

Suflete

Agonic,ele aşteapta fierbinţi, albe şi spiralate, lîncezind intr-o voluptate tristă şi nesfîrşită. In acea seducţie a infinitului, expresia disperării işi găseşte povara intr-un vîrtej abisal.
Cînd exuberanţa, vidul si depresia devin comune corpurile se dilată precum lungi umbre grăitoare. Sufletul se unduieşte adumbrit si leneş ca niste pîlpîiri de noapte catifelîndu-se intr-o pîrghie a decadenţei. Iubirea se purifică şi obsedant, carnea tremură in extaz, cînd nu mai e o piedică, ci o negură de sclipiri lăuntrice. Curge de fluidităţi insesizabile, de fapt te afunzi in moleşeala,in fiori umezi şi calzi. Dincolo de entuziasmul necunoscutului, iţi atingi creierul cu mîna.
Indata ce-i piere farmecul, rămîne searbădă, ca o regina detronată. Fierbinte, năucită şi rumenă, gîngureşte ceva. "Adică are să-mi arate ea mie.", gandi el, in timp ce trupul zvîcnea in spasme, ca cel al unei feline intărîtate, capabile sa il subjuge. Rigid, tăcut si apăsat,el ii cunoaşte trupul intr-o fascinaţie lăuntrică, nebunească. Cu toata inverşunarea împotrivirii, ca o căprioara blîndă, înjunghiată pana la minunea imbrăţişării.

"Tomar ki mane acche? Yadi thake, tahale ki kshama karte paro?"

Alt paradox

De-a lungul timpului, în societatea umana, nu proştii au fost respinşi, ci geniile reformiste. Este inerţia intelectuală o caracteristică a umanităţii? Dacă da, poate fi considerată o virtute sau un defect?

Ne pierdem in orizonturi...ENAFALINAD

Ma doare cand aud tinerii ce si fac planuri de genul pentru Craciun: "Are o amica canapea in Koma.Abia astept!!".Chiar ma doare faptul ca valul asta "fierbinte" de occidentalizare afecteaza atat de mult tinerii romani. Unde sunt iernile cu zapada cu colindatori si uratori ce sa strabata satele in lung si n lat pentru 2 colaci tari ca piatra si 10 nuci seci din povestirile lui Creanga??Unde mama naibii e acel spirit copilaresc dar atat de necesar din voi bai oameni buni?Chiar preferati o Koma in loc sa stati la un vin fiert,infrigurati de gerul de pe drumul inapoi spre casa,in jurul bradului si sa asteptati curiosi sa vedeti ce apare sub brad cand mergei sa va realimentati cana?Chiar preferati o duduiala in loc de un Stefan Hrusca?Macar de Craciun,va rog,cautati in adancuri poate gasiti ceva din ceea ce a fost odata!

Paradox

Intr-o lume bazata pe cauze si consecinte traim fara sa stim de ce.

Stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu

De la nastere si pana murim descoperim tot mai mult despre noi si cu aceasta descoperire ne adancim si mai mult in necunoastere, neexistand nici un moment in care sa-ti atribui o definitie definitorie si nici altul in care nedumeririle sau fascinatia unei reactii nemaintalnite sa se fi sfarsit. In acelasi mod, forta cunoasterii ne indeamna sa cercetam exteriorul si sa deschidem ochii. Si aflam ceva pana la urma? De cate ori nu simtim caldura si agitatia unei revelari "importante" ca mai apoi in spatele premiului sa se afle alte usi care nu se sfarsesc niciodata. Cu alte cuvinte nu stim nimic nici despre propria persoana nici despre lumea inconjuratoare. Si totusi, ce folos ar fi in toate aceste iluzii? Pentru ce ne zbatem, decadem si tot asa? Pornire animalica si nimic mai mult... Vointa, orgoliul - da!, dar si acestea slabesc la un moment dat. Visul este frumos si asa va ramane intotdeauna. A visa este acelasi lucru cu a crea o alta dimensiune si de aici vin ideile care ne calauzesc spre a afla. Daca de cele mai multe ori visul este motivul descoperirii si al creatiei ce s-ar intampla daca vom putea reprezenta o lume in care stim totul? Mai avem de aflat intrebarile. Daca stim intrebarile stim totul, dar intrebari vor fi si atunci cand credem ca stim totul deci concluzia e evidenta. Si totusi poate asa e mai bine: "Cea mai frumoasa si mai profunda traire omeneasca este misterul." (Albert Einstein)

"Ma îndoiesc, deci cuget. Cuget, asadar exist." (Descartes)

Speriati de moarte...

Este indreptatita pastrarea pedepsei cu moartea sau renuntarea la aceasta metoda ar deschide drumul spre o lume mai civilizata?

Lumea este o comedie pentru cei care gandesc si o tragedie pentru cei care simt

Horace Walpole

Aberatie

- Fiule, tu crezi in Dumnezeu?
- Da, doar ca nu-mi place sa-L numesc asa. Numele acesta e plin de pacate.

Cautare

Pierdut in vai abisale, tanjind dupa o lumina surda, sorbind lacrimile unor bolovani grei si apasatori….ratacind, urmarind un sunet vag, o voce sugrumata ce o pot auzi in umbra tuturor celor ce nu le vad….scotocind prin vagauni, privind spre fundul unei balti de mercur….intins pe cioburi cu privirea inspre grota, repetand obsesiv aceleasi cuvinte: nu inteleg