Pornind de la premisa ca aceasta afirmatie este adevarata privesc mai departe si ajung la concluzia ca cele doua tipuri dominante de caractere prezente in afirmatie (cel logic sau cel profund afectiv) formeaza in mod incontestabil vizuni diferite asupra existentei, dar avand in vedere complexitatea firii umane nu putem conchide asupra independetei totale a celor doua trasaturi- ele se intrepatrund, una ajunge mai puternica decat cealalta si a doua este abandonata intr-un colt al sufletului, dar nu dispare niciodata. Acest joc este descris si de tristete, implicit fericire. Domnul Horace Walpole sugereaza ca la baza fericirii ar sta logica, iar paradoxal tristetea este determinata de o fire inclinata spre sentimentalim; spun paradoxal pentru ca nu se spune nicaieri de cealalta fata pozitiva, cea a fericirii. Totusi ea exista si constatand acest fapt trec mai departe si precizez ca scimbarea la 180 de grade a sentimentelor fie ale unei persoane predispusa spre logica sau a uneia sensibile poate insemna inclinarea balantei si schimbarea firii acelei persoane. Mai ramane, asadar intrebarea daca aceasta schimbare este voita sau este doar efectul hazardului.Dar sa spunem ca este rezultatul vointei, asta ar insemna ca ne putem modifica trasaturile comportamentale dupa propria placere, bineinteles nu prin modalitati aflate la indemana oricui. Afirmatia ar putea fi motorul unei alte dezbateri: Este sau nu capabil omul de o schimbare profunda sau caracterul odata conturat ramane statornic pana la sfarsit? Mai am inca o nedumerire, daca exista persoane care nu sunt capabile sa gandeasca,iar cealalta alternativa este si ea paralizata. Dupa parerea mea o astfel de consecinta este inevitabila si sa nu ne miram daca intalnim la tot pasul astfel de exemple. Nu spun ca cei neutri la tot din jurul lor - planand parca asupra existentei - ar fi neaparat un astfel de caz, dar este o posibilitate. Termin prin a spune ca de preferat ar fi sa gandesti in special si sa alegi cum sa simti in al doilea rand.Este mai usor de spus decat de realizat, iar aceste indemnuri nu au nicio tangenta cu firea de nedeslusit a omului.
Afirmatia din titlu este indiscutabil interesanta, dar doresc sa notez propria varianta: Lumea este o tragedie pentru cei care gandesc si o comedie pentru cei care nu gandesc. Cei care sunt mai mult sau mai putin de acord cu ce am spus ar putea replica ca viata este nedreapta in acest caz. Si intr-adevar este!
Sincer, afirmatia ta mi se pare ca este cumva acoperita de afirmatia din titlu care o vad undeva la alt nivel. Ce spui tu ca "lumea este o tragedie pentru cei care gandesc si o comedie pentru cei care nu gandesc" mi se pare concluzia evidenta a individului care in afirmatia din titlu este descris ca fiind "cel care simte". Vine ca frustrare a celui care se implica emotional in relatiile cu viata. Nu esti singurul, tot o aud pe asta cu "viata e nedreapta". Nu vad viata ca ceva care poate fi dreapta sau nedreapta, ceva de la care te poti astepta sa reactioneze intr-un anumit mod. Cred ca "viata e o comedie" pentru cei care realizeaza ca viata nu are personalitate, ci e doar o poteca. La un oarecare nivel e asemanator a spune ca viata e nedreapta cu a spune ca lupul e rau ca vrea sa manance cei 3 purcelusi....nu, daca asta-i e natura. Viata nu poate fi dreapta sau nedreapta, e doar viata, ceva ce ai fara vre-un merit din partea ta; poate fi un dar sau un blestem, depinzand de ochii tai
Parerea mea e ca viata merita cel putin respect daca nu admiratie pentru ca, aminteste-ti, ai primit-o, nu ai capatat-o. As mai incerca sa ridic o intrebare legata de treaba asta. Cum de am fost noi norocosii, in opinia mea, de a primi acest dar? Am fost alesi sau doar o coincidenta cosmica? Papusi ale unui elaborat joc universal sau doar suflete in rand la coada pentru a primi ceva? Energia sufleteasca este stocata si reciclata sau intr-o continua generare si distrugere?
Ce inteleg eu din afirmatia ta este ca "cel care simte" este implicat emotional si de aceea frustrat. Asta inseamna ca lumea este o tragedie pentru el daca ma refer la notiunile dupa care ti-ai ghidat comentariul. In afirmatia domnului Horace Walpole viata "celui care simte" este prezentata intr-un astfel de mod. Iar declarand ca acelasi personaj trage concluzia identica ideii mele si ca afirmatia mea ti se pare ca este cumva acoperita de afirmatia din titlu ma nedumereste. Daca cele doua afirmatii (cea a lui Horace si a mea) ar fi sinonime inseamna ca cel profund afectiv este inclinat spre gandire si totodata este prost - conform conceptiei din titlu. 1.comedie pentru cei care gandesc, tragedie pentru cei ce simt 2.comedie pentru cei care nu gandesc, tragedie pentru cei care gandesc
Pornind de la premisa ca aceasta afirmatie este adevarata privesc mai departe si ajung la concluzia ca cele doua tipuri dominante de caractere prezente in afirmatie (cel logic sau cel profund afectiv) formeaza in mod incontestabil vizuni diferite asupra existentei, dar avand in vedere complexitatea firii umane nu putem conchide asupra independetei totale a celor doua trasaturi- ele se intrepatrund, una ajunge mai puternica decat cealalta si a doua este abandonata intr-un colt al sufletului, dar nu dispare niciodata. Acest joc este descris si de tristete, implicit fericire. Domnul Horace Walpole sugereaza ca la baza fericirii ar sta logica, iar paradoxal tristetea este determinata de o fire inclinata spre sentimentalim; spun paradoxal pentru ca nu se spune nicaieri de cealalta fata pozitiva, cea a fericirii. Totusi ea exista si constatand acest fapt trec mai departe si precizez ca scimbarea la 180 de grade a sentimentelor fie ale unei persoane predispusa spre logica sau a uneia sensibile poate insemna inclinarea balantei si schimbarea firii acelei persoane. Mai ramane, asadar intrebarea daca aceasta schimbare este voita sau este doar efectul hazardului.Dar sa spunem ca este rezultatul vointei, asta ar insemna ca ne putem modifica trasaturile comportamentale dupa propria placere, bineinteles nu prin modalitati aflate la indemana oricui. Afirmatia ar putea fi motorul unei alte dezbateri: Este sau nu capabil omul de o schimbare profunda sau caracterul odata conturat ramane statornic pana la sfarsit? Mai am inca o nedumerire, daca exista persoane care nu sunt capabile sa gandeasca,iar cealalta alternativa este si ea paralizata. Dupa parerea mea o astfel de consecinta este inevitabila si sa nu ne miram daca intalnim la tot pasul astfel de exemple. Nu spun ca cei neutri la tot din jurul lor - planand parca asupra existentei - ar fi neaparat un astfel de caz, dar este o posibilitate.
RăspundețiȘtergereTermin prin a spune ca de preferat ar fi sa gandesti in special si sa alegi cum sa simti in al doilea rand.Este mai usor de spus decat de realizat, iar aceste indemnuri nu au nicio tangenta cu firea de nedeslusit a omului.
Afirmatia din titlu este indiscutabil interesanta, dar doresc sa notez propria varianta: Lumea este o tragedie pentru cei care gandesc si o comedie pentru cei care nu gandesc.
RăspundețiȘtergereCei care sunt mai mult sau mai putin de acord cu ce am spus ar putea replica ca viata este nedreapta in acest caz. Si intr-adevar este!
Sincer, afirmatia ta mi se pare ca este cumva acoperita de afirmatia din titlu care o vad undeva la alt nivel. Ce spui tu ca "lumea este o tragedie pentru cei care gandesc si o comedie pentru cei care nu gandesc" mi se pare concluzia evidenta a individului care in afirmatia din titlu este descris ca fiind "cel care simte". Vine ca frustrare a celui care se implica emotional in relatiile cu viata. Nu esti singurul, tot o aud pe asta cu "viata e nedreapta". Nu vad viata ca ceva care poate fi dreapta sau nedreapta, ceva de la care te poti astepta sa reactioneze intr-un anumit mod. Cred ca "viata e o comedie" pentru cei care realizeaza ca viata nu are personalitate, ci e doar o poteca. La un oarecare nivel e asemanator a spune ca viata e nedreapta cu a spune ca lupul e rau ca vrea sa manance cei 3 purcelusi....nu, daca asta-i e natura. Viata nu poate fi dreapta sau nedreapta, e doar viata, ceva ce ai fara vre-un merit din partea ta; poate fi un dar sau un blestem, depinzand de ochii tai
RăspundețiȘtergereParerea mea e ca viata merita cel putin respect daca nu admiratie pentru ca, aminteste-ti, ai primit-o, nu ai capatat-o. As mai incerca sa ridic o intrebare legata de treaba asta. Cum de am fost noi norocosii, in opinia mea, de a primi acest dar? Am fost alesi sau doar o coincidenta cosmica? Papusi ale unui elaborat joc universal sau doar suflete in rand la coada pentru a primi ceva? Energia sufleteasca este stocata si reciclata sau intr-o continua generare si distrugere?
RăspundețiȘtergereDaca as spune cuiva ca pot sa zbor (si am facut-o) ce credeti ca ar spune acea persoana despre mine?
RăspundețiȘtergere"Asasinăm, fără vreun strop de ezitare, tot ce înseamnă, în reprezentarea noastră, altceva decât noi."
RăspundețiȘtergereDomnul profesor
Intrebarile tale se rezuma la: avem un scop anume sau suntem ingrasamant pentru sol?
RăspundețiȘtergereCe inteleg eu din afirmatia ta este ca "cel care simte" este implicat emotional si de aceea frustrat. Asta inseamna ca lumea este o tragedie pentru el daca ma refer la notiunile dupa care ti-ai ghidat comentariul. In afirmatia domnului Horace Walpole viata "celui care simte" este prezentata intr-un astfel de mod. Iar declarand ca acelasi personaj trage concluzia identica ideii mele si ca afirmatia mea ti se pare ca este cumva acoperita de afirmatia din titlu ma nedumereste. Daca cele doua afirmatii (cea a lui Horace si a mea) ar fi sinonime inseamna ca cel profund afectiv este inclinat spre gandire si totodata este prost - conform conceptiei din titlu.
RăspundețiȘtergere1.comedie pentru cei care gandesc, tragedie pentru cei ce simt
2.comedie pentru cei care nu gandesc, tragedie pentru cei care gandesc