Tocmai am luat una. Ce contează că e după încă un an? Cândva, mi se cereau părerile si feedback, iar eu dezamăgeam fără nici o problemă; de astăzi, o să emit concluzii sau gânduri fără să-mi ceară nimeni. Pentru cine? Pentru voi. Pentru noi? Cine ştie. De fapt, mă mulţumeşte gândul că o să-mi las o amprentă digitală, chiar şi dacă nu o mai vede nimeni. Autocriticarea e foarte productivă, mi s-a spus, dar cred ca e nevoie de ceva variaţie. O să-mi citesc singur prostiile scrise, dar mereu dintr-o perspectivă nouă şi "fresh": o dată alcoolizat, o dată mahmur, de vreo două ori treaz... Mi-ar plăccea şi să văd că îi mai vine cuiva cheful să re-filosofeze. Că doar n-o fi o artă pierdută. Sau... poate?
Dragă blogule.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Totdeauna ne ramane ceva de spus, chiar cand simtim in noi rostogolindu-se multimea vida (parca este asa ceva!).Realimenteaza-te la 220, nu la 37; vei avea feed-back-uri de unde nici nu-ti vine a crede.Sete de comunicare, nu gluma!
RăspundețiȘtergereDeschide si anitzei-blog, poate pescuiesti ceva.
RăspundețiȘtergereShamelessly advertising your own blog :)
RăspundețiȘtergereŢi-aş oferi şi eu un lac, sau măcar o mică baltă, din care să pescuieşti ceva demn de menţionat de-ale mele, dar în afară de acest blog, vin cu mâna goală.
Nu m-am considerat niciodată ahtiat după comunicare, ba uneori am aversiune faţă de unele conversaţii. Tind să cred că nu sunt singurul. Un domn pasionat de informaţie, Shannon, spunea că limbajul este redundant. El estima un procent de 75% pentru limba engleză, de exemplu. Oare ce-ar fi dacă ar fi aşa?