Agoniile somnului

Taci!taci micuto…micuta mea…taci te rog !!...
I se parea un fulg..sau poate un ceva amorf,micut,fragil in palma sa aspra in care s-ar fi putut ghici cumpenele trecutului …implora naucit tacerea,linistea mortuara in care se cufunda acum cateva clipe…scancete, tipete cavernale,zbuciumari agonice transpuse in sunete ii impanzeau mintea innegurata..ar fi vrut sa judece,poate ar fi vrut sa deschida ochii,s-o vada mai bine…dar totul fusese atat de scurt(si naucitor deopotriva)incat fetusul se descompuse in abur de indata.Raceala aceea precum lama unui cutit ii penetra pana si viscerele,tacerea ,aburul ii dadeau impresia de cavou.Ar fi vrut sa se faca una cu pamantul si sa ingroape totodata si acele amintiri ce ii bantuisera rationamentele vreme de cateva clipe.
Se trezi si nu stia daca plange sau rade.Ochii scaparau scantei pe cand mici margaritare se iveau siruri.Fericit ?!ca evadase din acel peisaj ?nici el nu stia..apuca primul lucru ce-i veni la indemana…sa simta,sa se asigure ca era acolo si nu in acel spatiu transcendent.Pipai bomboana de ciocolata invelita intr-o hartie stravezie..isi aminti..primise o cutie de bomboane si vin ieri ,de la un prieten.Indrazni sa deschida ochii..dar nu vedea…descifra doar niste simboluri de pe hartie :Casandra…casandra..sandra..andra..murmura ceva apoi lesina.